Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

56 Aurel Romila – Psihiatria
Boala mintalã nu este rezultatul instituþiei. Unii stau de ani de zile în
spital ºi chiar închisori ºi nu ies schizofreni. E adevãrat însã cã instituþia
poate prelungi ºi da o evoluþie nefavorabilã bolii mintale. Instituþia
psihiatricã, azilarã, trebuie modificatã. Pentru asta au apãrut sistemele
ambulatorii (gen LSM) care au relativ succes.
Intervine însã o altã nebunie, pentru cã instituþiile ambulatorii s-au dat
cu antipsihiatrii („în nici un caz sã nu te duci la spital“ sau „fã tot posibilul
sã te externezi“etc.). Pentru ca ele sã nu fie totuºi promotori de
antipsihiatrie, trebuie sã fie obligate sã-ºi asume rãspunderea tratamentelor
de întreþinere. Ele sunt însã deja minate de rutinã ºi tendinþe antipsihiatrice.
Ele trebuie sã recunoascã solidar ameninþarea pe care instituþia psihiatricã
o are în general acum. Trebuie sã contribuie la creºterea statutului social al
bolnavului mintal, nu numai sã selecteze cazurile dificile pentru spital.
Teza antiterapeuticã (chimiiatricã). A fost promovaãa ºi practicaãa în
primul rând de Basaglia, în serviciul cãruia nu existau medicamente, ECT,
etc. Dar se fãceau ºedinþe; bolnavii care aveau un conflict erau judecaþi de
mai multe prezidii formate tot din bolnavi, mereu altele. Deci aceastã metoda
de discutare a cazurilor era socotitã ca ducând la lãmurire ºi aplanare.
Terapeutica este asaltatã pentru cã scade potenþialul biologic, vivacitatea,
dinamismul ºi dã iluzia psihiatrului cã a ameliorat un caz, când de fapt delirul
rãmâne, iar dupã trecerea efectelor neuroleptice ideea delirantã reapare
(constatare genialã). Psihiatrii ar fi curioºi, ar avea un apetit de a vindeca,
uitând de „primum non nocere“, folosind metode criminale, biologice.
De ce s-a inventat chimiiatria? Antipsihiatria o considerã arma socialã
a unor psihiatri – lachei politici, pentru suprimarea adversarilor, în primul
rând politici ºi culturali.
Este însã un abuz sã spunem cã noi suprimãm prin chimiiatrie eventuale
genialitãþi. Aceastã idee a efectului psiholeptic (scãderea activitãþii psihice)
e doar 1/3 din intenþia noastrã ºi o facem doar la cei ce o au în plus (agitaþi,
bolnavi ce nu dorm cu sãptãmânile, pericole sociale serioase).
Cea mai criticatã metodã e electroºocul, prin care se produce o
destructurare, o depersonalizare, o pierdere a capacitãþii de fixare a
memoriei (fixarea e afectatã circa 2 luni de zile).
Sunt criticate ºi aºa-numitele metode de spãlare a creierului, considerate
mai uºoare, unde intrã metode de tip catartic, de ex. injectarea de
amital iv, care produce o uºoarã hipnozã (ebrietatea amitalicã) ºi bolnavul
mãrturiseºte tot ce vrea ºi ce nu vrea (de fapt nu e aºa).
Noi trebuie sã evitãm sã fim scule ale celor din justiþie, e abuziv sã
scuzi pe cineva de crimã pe baza celor spuse prin dezinhibiþie amitalicã.
Trebuie sã ne cunoaºtem limitele ºi sã nu le depãºim.