Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
De argumentul antinosografic profitã disciplinele parapsihiatrice ºi
chiar premedicale foarte frecvente, care pur ºi simplu ne-au invadat
(regimuri, ceaiuri bune la toate). Dar cei mai tari adversari sunt sociologii
(care vor cabinet, psihanalizã – „poftiþi aici pe canapea“) – în Franþa sociopsihologii
reprezintã 30% din practicã. Sociologii pornesc de la ideea nu
cã societatea e patogenicã, ci terapeuticã, motiv pentru care au ºi înfiinþat
un institut de sociologie terapeutic. Pãrerea lor e cã psihiatrii te îmbolnãvesc
ºi sociologii te fac bine.
Psihologii vin cu argumentul cã psihiatrul e superficial, el codificã totul
în semiologie, nu înþelege sufletul omenesc, dinamica acestuia (pentru ei
totul e sex alambicat, încurcat). Ei pornesc de la premisa greºitã cã existã o
rupturã definitivã între noi ºi ei, cã am fi categorii diferite – ei cu sufletul,
iar noi – chimiiatrii.
Teza antiinstituþionalã. Derivã din prima ºi susþine cã dacã individul
nu e bolnav mintal, el are ºanse sã devinã prin ceea ce societatea ºi psihiatrii
au inventat ca instituþie psihiatricã. Aceasta ar fi o instituþie psihogenã,
patogenã, pentru cã acolo se gãsesc cei mai mari nebuni (psihiatrul, echipa,
musculoºii cu trucurile, etc.). Aceastã instituþie are o putere
supraomeneascã din partea societãþii. O instituþie psihiatricã e substitutul
lui Dzeu (sau al iadului) pe pãmânt. Nicãieri violenþa ºi agresivitatea nu
sunt mai mari. Ai greºit, eºti pedepsit. Toate valorile educaþionale sunt
inversate. Se cultivã un cras oportunism, cea mai mare corupþie.
Antipsihiatrii fac aici o distincþie. Ei considerã cã psihiatrii nu cunosc
viaþa de azil ºi cã cultivã fãrã sã vrea forþa, din frica de a nu fi bãtuþi,
suprimaþi. Ei ajung la concluzia cã nu pot trãi fãrã acei infirmieri teroriºti.
Deci spitalul de psihiatrie este o realitate carceralã insuportabilã pe care
societatea o întreþine în mod tacit prin agenþii ei medicali sau paramedicali,
o expresie a violenþei ºi a unei politici de segregare de stat.
O primã categorie care pare a da dreptate antipsihiatrilor este
administraþia, neinteresatã ºi plictisitã la culme de problema bolnavului
mintal. Pentru ea nu prezintã interes decât bunurile bolnavului mintal,
mâncarea. Are cel mai mare dispreþ faþã de bolnavi. Administraþia amestecã
bugetele. Deci un extrem de slab care devine realmente un factor nociv e
neintegrarea administraþiei, iar doctorii habar nu au de administraþie.
Al doilea factor instituþional incriminat este autoritarismul crescut al
cadrelor medii ºi infirmierelor, mai ales în turele doi ºi trei – degeaba facem
noi pe democraþii dimineaþa. Se pune deci problema unui statut al cadrelor
medii, în care va apãrea noþiunea de practicã greºitã (malpractice) – aici
antipsihiatria are dreptate.
55