Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Arta psihopatologicã
603
este dialecticã, este nu numai repede ºi lentã dar este ºi luminoasã ºi
întunecatã, ºi optimistã ºi disperatã. Bineînþeles cã nu o sã o înþelegi ca un
muzicolog, important este cã te miºcã, te atrage, întreþine o viaþã interioarã
superioarã, oricum mai mult decât oferã clinica în mod curent. S-ar putea
sã deschidã chiar un interes mai durabil care sã persiste ºi dupã ieºire.
Oricum bolnavii rãmân cu o amintire plãcutã din timpul internãrii ºi se
simt respectaþi, dacã nu chiar înãlþaþi de spiritele mari pe care le-a avut
omenirea. În fond aceste simfonii sunt niºte victorii asupra unor frãmântãri
excepþionale, care de obicei sunt depãºite. Barocul e model, clasicii sunt
cei mai preþuiþi (Mozart), romanticii ºi postromanticii sunt consubstanþiali
cu nevroticii, schizoizii, depresivii; modernii ºi contemporanii au prizã
micã, sunt inaccesibili ºi inabordabili. Nu folosim limbaj verbal nici înainte
ºi nici dupã ºi rãmâne fiecare cu impresiile lui, nefiind exclus ca unii sã
adoarmã, ceea ce duce la concluzia ironicã cã meloterapia ar putea fi o
somnoterapie. E vorba însã de cursã lungã, ca multe în psihiatrie. Altãdatã
am avut o colaborare cu Conservatorul din Bucureºti unde am gãsit oameni
înþelegãtori dar acum am rãmas doar la discuri pentru cã asta este epoca,
totul se plãteºte ºi preferãm sã cumpãrãm CD-uri.
Art-terapia nu trebuie sã înlocuiascã complet alte procedee. Art-terapia
se face dupã amiaza, dimineaþa fiind ocupatã de programul de activitate
de muncã. O constatare neplãcutã este cã cei care se formeazã în psihiatrie
nu aratã un suficient interes pentru resocializare ºi art-terapie în special.
Ceea ce înseamnã cã în formarea psihiatrului trebuie sã intre obligatoriu
deschiderea cãtre culturã ºi cãtre o gratuitate, adicã tendinþa cãtre þintã
strictã ºi sigurã duce la o empirie, plictisealã ºi o posibilã depresie a
psihiatrului, pe când art-terapia îi protejeazã.
Analiza efectului meloterapiei trebuie sã þinã cont de gradul de pregãtire
al receptãrii individuale,de momentul în care se gãseºte pacientul ºi de
urmãrirea efectului terapeutic. 1. Gradul de receptare. Deºi e puþin probabil
cã mai existã oameni care nu ascultã muzicã,totuºi foarte puþini o înþeleg
ºi extrem de puþini sunt chiar pregãtiþi pentru muzica cultã. De aceea
recepþia este dacã nu aleatoare oricum foarte variatã ºi rostul meloterapiei
este sã sensibilizeze. Nu este nimeni seminarizat ºi poate cã la urmãtoare
ºedinþã nici nu mai ºtie ce a auzit. Aºa cã nu criteriul acesta pedant al
raportãrii unor titluri conteazã sau întrebarea aproape stupidã dacã îþi place
cutare compozitor. Cel mai mult conteazã ora de liniºte, faptul cã aceastã
muzicã contribuie la liniºtire ºi pentru cei mai avansaþi conþine ºi o
problematicã interioarã. De fapt acesta ar fi ºi scopul mai înalt al
meloterapiei, de a oferi un model abstract în care o frãmântare interioarã e
rezolvatã pânã la urmã, trece. Faptul acesta e important atât în nevroze cât
ºi în depresii, în care bolnavii pot gãsi un sprijin afectiv sau pot problematiza
dacã sunt capabili de asocieri cum ar fi în psihastenie ºi în unele forme de
schizofrenie. Deci de la un ritual pe care bolnavul ar trebui sã îl aibã de la