Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Tezele esenþiale ale antipsihiatriei sunt:
• teza antinosograficã
• teza antiinstituþionalã
• teza antiterapeuticã.
Argumentele împotriva acestora s-ar putea numi anti-antipsihiatrice,
din aceastã alãturare rezultând... psihiatrie. Antipsihiatrii sunt mai mult
niºte polemiºti, ei þin discursuri dar nu sunt foarte bine sistematizaþi.
Poziþia anti-antipsihiatricã a þinut-o Henri Ey, care a creat o platformã,
pentru cã eram complet descoperiþi. Am fost forþaþi sã ne creem o concepþie,
pentru cã am fost negaþi.
Teza antinosograficã. Se bazeazã pe ideea cã nu existã boalã mintalã.
Pãrerea lor e cã boala mintalã e o noþiune pur ºi simplu inventatã de societatea
conformistã, pentru a se delimita, separa de nonconformiºti, de adversari.
Nosografia este sistemul pozitivist al psihiatriei de a reifica, de a
ºtampila, de a eticheta pe aºa-ziºii bolnavi mintali. De aproape aceºtia sunt
oameni care ajung la un conflict în primul rând în familia lor (familia e
matricea socialã a bolii mintale); ei sunt deci niºte revoltaþi care nu mai
suportã rutina, ipocrizia, meschinãria ºi când conflictul izbucneºte, familia
se adreseazã unui psihiatru, care îl eticheteazã ca dezechilibrat ºi-l aduce
la clinicã. Deci dupã concepþia antipsihiatricã societatea este o maºinãrie
de distrus personalitãþi. Nu se realizeazã decât facând ceva de care familia
nu are habar (eprubete, Tibet, Yoga, etc.). Când însã atacã scheletul social,
probleme socio-culturale, conflictul e cel mai grav. La noi, dimensiunea
culturalã nu e de obicei atât de pregnantã (la noi sunt frecvente, de ex. ca
expresii ale conflictului, plecãrile de acasã).
Dacã este totuºi sã admitem cã e vorba de un dezechilibru, de o boalã
mintalã (adicã de o prevalenþã a subconºtientului) atunci boala o are
societatea, familia, nu cel incriminat, pentru cã familia manipuleazã,
cenzureazã, opreseazã, e totalitarã. În cadrul acestei societãþi cei mai nebuni
sunt psihiatrii. De ce? Pentru cã ei ºi-au construit o instituþie specializatã,
o echipã, un sistem din care bolnavul nu mai scapã.
De ce totuºi se produce acest dezechilibru? El are o cauzã socio-culturalã;
oamenii se nasc sãlbatici dar buni (Rousseau), ei sunt supuºi unei maºini
de nebuni care, dacã nu te dai cu ei, te apatizeazã sau în cel mai bun caz te
interneazã la psihiatrie ( o linie a 3-a, un derivat unde te mai odihneºti).
Sistemul nosografic e prototipul unei gândiri pozitiviste inumane, care
nu mai vede oameni ºi devine un fiºier. Ei ne-au denumit „fiºiatri“; îi
încadrãm pe toþi ca într-un fel de insectar (deci tot un fel de reificare) –
afirmaþie ce are valoarea totuºi de a ne trezi din rigiditãþi, din birocraþia la
care suntem expuºi – de unde concluzia „pãzea, feriþi-vã de psihiatri“.
Chiar lumea considerã cã ºi psihiatrii sunt niþel „loviþi“.
53