Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

52 Aurel Romila – Psihiatria
El a emis o serie de idei ce au prins în Anglia ºi concomitent cu cele douã
cãrþi ale sale apare ºi aºa-numita ºcoalã de la Londra, reprezentatã prin
Laing, Esterson ºi Cooper. A fost o adevãratã explozie, pentru cã Europa
Occidentalã ºi apoi Statele Unite au fost cuprinse de doctrina antipsihiatricã.
Ideea de bazã a cãrþii este cã societatea aºa-zis normalã are nevoie de un
þap ispãºitor sau de un substitut de ciumã, pestã, leprã, etc. E nevoie de o
distincþie între normal ºi patologic ºi nu poþi pune o ordine socialã ºi un
standard de normal fãrã a face mereu distincþie faþã de marginali. Deci el
înþelege necesitatea fabricãrii nebuniei ca o funcþie socialã, ca societatea sã
supravieþuiascã. Pe lângã analiza instituþiilor ºi a procedeelor el face o
analizã a culturii acestor secole ºi aratã de ce mitul „corãbiei nebunilor“
apare în numeroase titluri ºi lucrãri ale vremii. În cãrþile ulterioare,
Foucault a întãrit ideea cã nebunii nu sunt de etiologie organicã, cum susþine
ºcoala krepelinianã, ci sunt un produs social.
Americanii au folosit un procedeu original, studiind din interior
problemele – s-au deghizat, s-au internat cu toate mijloacele de înregistrare,
pentru a descrie viaþa unui spital de psihiatrie: agitaþii, personalul, etc.,
apoi au scris cãrþi. Goffman a avut cea mai vehementã poziþie, apoi Sasz,
Levy. Opinia publicã, lumea extrapsihiatricã a fost ºocatã. Cum este posibil
sã existe asemenea situaþii în secolul XX?
În Europa, în preajma anului 1968 (când înflorea ºi miºcarea hippy)
reþinem numele italianului Basaglia, un psihiatru cu totul special, care a
murit foarte tânãr. El a cãutat ºi a reuºit sã convingã psihiatrii cã instituþiile
psihiatrice trebuie pur ºi simplu desfiinþate, cã sunt necesare ºi trebuie
trecut la neo-societãþi ºi comunitãþi psihiatrice pe bazã social-liberalã.
Datorita lui, o mulþime din vechile instituþii din Italia au fost desfiinþate,
trecându-se la instituþii de zi, ambulatorii. Lui i s-a dat un institut la Trieste,
pentru cazurile nerezolvate.
Dupã 1970 nu s-a mai prea auzit de destinul acestor oameni. Basaglia a
murit, Cooper a plecat în SUA, unde nu a reuºit mare lucru, restul s-a
pierdut. A rãmas noþiunea de comunitate terapeuticã, noþiune introdusã
de Maxwell Jones (semnificând altceva decât psihiatria comunitarã), ca
prototip al unei încercãri de psihiatrie antipsihiatricã.
Psihiatria a început sã fie cel mai tare minatã chiar de Freud (care nu a
activat în clinici, ci doar în particular). El a acreditat ideea cã distincþia
între normal ºi patologic este foarte greu de fãcut. S-a ajuns repede la
concluzia, intens susþinutã de urmaºii lui Freud, cã cei mai mari nebuni
sunt în afara spitalelor.
Secolul XX a avut parte de particula „anti“ în mai toate domeniile –
antiartã, antiteatru, antimuzicã, antiroman, ºi se poate merge pânã la
antimoralã, ºi de ce nu antipsihiatrie?