Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

590 Aurel Romila – Psihiatria
Anticonvulsivantele
Au fost utilizate în psihiatrie din anii ’50, în urma observaþiilor privind
efectele acestor substanþe pe sechelele psihiatrice ale epilepsiei de lob temporal.
Ulterior, s-a sugerat posibilitatea ca simptomele psihiatrice sã provinã
de la crize limbice ºi în dezvoltarea psihozelor ºi tulburãrilor psihiatrice sã
aibã un rol fenomenul de kindling. Goddard et al. (1969) au dat denumirea
de kindling la modificãrile comportamentale ºi fiziologice asociate cu o
scãdere permanentã progresivã a pragului convulsivant dupã o stimulare
cerebralã focalã zilnicã cu un curent cu caracteristici fixe – voltaj scãzut,
alternativ). S-au utilizat compuºi cu acþiune preferenþialã pe structurile
temporale sau limbice (cum sunt carbamazepina ºi acidul valproic).
Valproatul
Primul raport privind utilizarea valproatului în tulburarea bipolarã
aparþine lui Lambert (1966) dar de-abia în anii ’80 s-au realizat mai multe
studii care i-au demonstrat utilitatea. În comparaþie cu aproape toate
medicamentele utilizate în psihiatrie, acidul valproic nu este un compus
ciclic (carbamazepina este triciclic). Se utilizeazã trei variante – acidul
valproic, valproatul de sodiu ºi un amestec de acid valproic cu valproat de
sodiu. Toate aceste preparate ajung în plasmã ca acid valproic ºi se utilizeazã
termenul de valproat pentru a include toate variantele.
Indicaþiile actuale cuprind mania acutã, pacienþi bipolari cu stãri mixte
ºi cu cicluri rapide (mai puþin efect pe depresia din ciclurile rapide), în
profilaxia tulburãrii bipolare (mai bun pe prevenirea decompensãrii
maniacale), în depresia majorã refractarã la tratament, ca adjuvant în
depresia cu agitaþie accentuatã, în agitaþia din demenþe. Se mai încearcã
aplicarea unor doze mici în ciclotimie ºi în tulburarea de panicã refractarã.
Mecanismul de acþiune nu este elucidat în totalitate. Ar implica amplificarea
acþiunii GABAergice (inhibã degradarea, stimuleazã sinteza ºi eliberarea)ºi
o stabilizare a membranei mediatã prin canalele de sodiu.
Doza de început este de 15 mg/kg împãrþitã în douã doze pe zi (având
în vedere T ½ de 8-17 ore ). Doza se poate creºte cu 10 mg/kg/zi pânã la atingerea
unui nivel plasmatic adecvat sau pânã la o dozã maximã de 60 mg/kg.
Doze de încãrcare de ordinul a 20 mg/kg par sã grãbeascã instalarea
efectului în mania acutã. Timpul de înjumãtãþire plasmatic este de 10 – 15 ore.
Nu îºi induce propriul metabolism. Cu toate cã valproatul are timp de
înjumãtãþire mediu, se afirmã cã dozele moderate ar putea fi administrate
într-o prizã unicã vesperalã pentru a evita sedarea diurnã, ceea ce nu ar
modifica eficacitatea. Acest tip de administrare nu este posibil în epilepsie
unde sunt necesare doze plasmatice stabile. Valproatul se asociazã cu alte
psihotrope, inclusiv alte stabilizatoare de dispoziþie deoarece unii pacienþi