Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapeutica generalã
565
psihozã, comportament stereotip ºi tulburãri de gândire). Pentru a atinge
nivelul de eficacitate, un antipsihotic trebuie sã ocupe aproximativ 60-80%
din receptorii D2, la doze determinând ocupanþã mai mare, accentuându-se
efectele extrapiramidale. Pe lângã acþiunea de blocare a dopaminei ºi
producerea de efecte extrapiramidale, blocarea în diferite grade a
receptorilor noradrenergici, colinergici sau histaminergici duce la profilul
specific de efecte secundare al fiecãrei substanþe. Densitatea ºi activitatea
receptorilor dopaminergici se modificã în cazul expunerii cronice la
neuroleptice sau în diferite stãri de boalã. Aceasta duce la un deficit
funcþional dopaminergic indus medicamentos, care se reflectã ºi în apariþia
efectelor secundare ca fenomenele extrapiramidale.
Antipsihoticele acþioneazã destul de lent. Puþini pacienþi au rãspuns
rapid, majoritatea se vor ameliora lent iar o parte nu vor rãspunde la
tratament. Acest tip de rãspuns face ca sã se tindã la creºterea dozelor ceea
ce aduce ºi efecte secundare importante. Ameliorarea tinde sã se producã
între sãptãmânile 1-6 de tratament, cu ameliorare ulterioarã modestã peste
nivelul atins în urmãtoarele douã luni. Odatã atinsã ameliorarea, este dificil
de hotãrât care sã fie doza de întreþinere, odatã ce nu existã criterii reliabile.
Regula generalã este ca doza de menþinere sã fie jumãtate sau o treime din
doza atinsã în tratamentul acut. Reducerea dozei de antipsihotic se va face
cu 20% la fiecare 6 luni pânã la atingerea dozei de menþinere. Unele studii
recente recomandã ca doza care aduce ameliorarea sã fie ºi doza de
menþinere. Prevenirea recãderii este mai importantã decât riscul efectelor
secundare (se socoteºte cã majoritatea efectelor secundare sunt reversibile
iar consecinþele recãderii sunt ireversibile). Se recomandã cel puþin 1-3 ani
de tratament dupã primul episod din cauza riscului înalt de recãdere ºi a
posibilitãþii deteriorãrii sociale date de recãderi. Pentru cei cu episoade
multiple, se recomandã cel puþin 5 ani de tratament sau chiar tratament
cronic. Pacienþii sub tratament de menþinere pot avea recãderi (30%) dar la
procente de douã ori mai mici decât cei care nu iau tratament.
Neurolepticele clasice sedative (de potenþã joasã) au acþiuni mai
importantã decât cele incisive pe receptorii colinergici muscarinici,
histaminergici ºi alfaadrenergici (alfa 1) de aceea în cazul lor se produc mai
frecvent sedarea, hipotensiunea ortostaticã ºi efectele anticolinergice.
Clorpromazina are efect sedativ ºi hipnogen, dar aceste efecte tind sã scadã
în timp. Cel mai sedativ antipsihotic e levomepromazina, reducând agitaþia
psihomotorie ºi anxietatea subiacentã. În practicã se asociazã frecvent unui
NL polivalent, cãruia îi potenþeazã efectele sedative. Neurolepticele incisive
nu au efecte anticolinergice importante ºi la apariþia efectelor extrapiramidale
se asociazã cu agenþi anticolinergici pentru reducerea acestor efecte. Având
în vedere relaþiile existente între dopaminã ºi acetilcolinã la nivelul cãii