Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

542 Aurel Romila – Psihiatria
3. serviciul activ, de încã 3 luni de zile, în care bolnavul este inclus în
circuit economic real, produsele sale sunt reale, sunt plãtite conform legii.
4. serviciul evaluare – a rezultatelor medicale, catamneza medicalã a
acestor bolnavi ºi psihoterapia pe toatã perioada, deci pe lângã activitatea
productiva, terapia de grup actualã, care se face tot de cãtre acelaºi serviciu.
5. serviciul de legãturã cu exteriorul – se ocupã de plecarea bolnavilor
ºi de suplinirea cu serviciile necesare. Un fel de agenþie pentru servicii. Tot
acest serviciu se ocupã de plasarea produselor.
Deci este un lanþ cu 5 subservicii pentru terapia ocupaþionalã, aºa cum
se practicã în Occident. Nu se exclude cã presupune completarea
programului ºi cu terapie ambientalã ºi cu tot restul procedeelor care s-au
descris pânã aici; menþiunea este urmãtoare – aici intervine un procedeu
care nu a intervenit în nici unul din procedeele anterioare – este vorba de
stimulentul financiar, cel mai realist stimulent din toate, care trebuie asociat
cu prudenþã la celelalte încurajãri. În spitalele bine organizate, o parte din
pacienþi devin angajaþii spitalului în terapia ocupaþionalã ºi este firesc sã
fie aºa. Beneficiile pentru stat sunt foarte mari; desigur cã bolnavii pot
recãdea, dar oriunde pot recãdea. Statul pierde mai puþin dacã îl angajezi
în spital ºi altfel este suportatã simptomatologia lui. Calculele aratã cã
este în avantajul spitalului sã selecteze din aceºti oameni pentru angajare.
Terapia ocupaþionalã în România este socotita ca neplãtitã, ca prima
treaptã în drum spre socializare, o treaptã de antrenament cu activitate ºi
rãmâne ca a doua treaptã sã fie ergoterapia propriu-zisã, deci sã nu existe
confuzie între ergoterapie ºi terapia ocupaþionalã. Ne aflãm într-un stadiu
embrionar, adicã terapia ocupaþionalã în România este o excepþie, când ea
ar trebui sã fie regula de bazã a spitalului de psihiatrie. Ne gãsim din punct
de vedere al concepþiei exact la sfârºitul secolului XIX, când terapia prin
sedare ºi la pat era regula de bazã. Sperãm cã va vira ºi acest lucru cãtre
ceea ce se întâmplã peste tot. Care sunt efectele muncii? Omul simplu,
care de bunãvoie acceptã aceste procedee, îºi dã seama cã oricâte i-ar da
psihoterapia ºi oricâte filosofii ar fi în stare sã citeascã, cea mai importantã
idee pentru viaþa lui este cã este liber atâta timp cât este angajat sã câºtige
ceva, adicã sã fie prins în sistemul social; altfel libertatea lui este negativã,
inutilã ºi conflictogenã cu ceilalþi. Mereu va fi întrebat – ce este cu tine, ce
se întâmplã, vagabondule? La muncã... Toate aceste sloganuri se vor
întoarce împotriva omului bolnav. Deci se observã cã încet-încet bolnavul
este prins în activitate nu din consideraþii ideologice ci din consideraþii
terapeutice. Nu i se promite fericirea prin acest procedeu – cum face terapia
religioasã, dar i se promite ºi i se conferã garanþii pentru autostimã. Nu-i
mai pasã dacã este apostrofat. El ºtie cã îºi face datoria social.