Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

540 Aurel Romila – Psihiatria
gardul, a cumpãrat þuicã ºi a venit beat. Ce pãrere aveþi? Decizia se ia dupã
ce s-au ascultat pãrerile – eu cred cã ar fi bine sã fie þinut mai strâns, supravegheat
ºi sâmbãta consemnat; sunteþi de acord? În formele avansate se aleg în
conducerea secþiei un comitet al bolnavilor ºi al parinþilor, care participã la
conducere venind cu soluþii pentru a îmbunãtãþi situaþia. Comunitatea
terapeuticã de la intrare la ieºire vizeazã asigurarea viitorului bolnavului;
se stã minim, dupã care se utilizeazãmijloacele extraspitaliceºti pe care le
au la dispoziþie – reþea de garsoniere, apartamente în care mulþi bolnavi de
acelaºi fel se grupeazã pentru etapa de tranziþie cu exteriorul.
Personalul, deºi supravegheazã ºi rãspunde de toate întâmplãrile, nu o
face autoritar, nu pedepseºte, se discutã ºi se iau hotãrâri colective. Nu
sunt semne de spital tradiþional, toatã lumea se îmbracã în civil. Accentul
este pus egal ºi pe activitãþile de relaxare, distracþie, activitãþi artistice,
morale, etc.
Comunitatea se bazeazã pe o concepþie înaltã moralã, egalitarã, dar nu
religioasã, tip Guyana ºi nici pe o concepþie îngustã, adicã nu este o
concepþie dirijatã de vreun preot sau de vreo credinþã politicã – de dreapta,
de stânga. Cele mai bune rezultate s-au dat în diagnosticele omogene –
alcoolism, toxicomanii, perversiuni sexuale, schizofrenii, deci oameni cu
tulburãri structurale serioase, care nu pot sã se refacã numai prin simplul
concediu la munte, prin divorþ. Desigur cã un om cu o afecþiune uºoarã nu
poate accepta un tratament comunitar; ar fi un blestem pe capul lui.
Ce schimbare a adus comunitatea terapeuticã? Medicul ºi personalul
nu mai exercitã o acþiune psihoterapeuticã, nici directã, nici rogersianã.
Joacã piesa unei angajãri în slujba comunitãþii; de altfel, sunt cazuri în care
comunitatea a votat excluderea unei persoane din cadrul asistenþilor
medicali pentru violenþe, deci conduite inferioare comunitãþii. Se creeaza
niºte standarde foarte puternice.
Comunitatea terapeuticã, deºi cu un istoric scurt, are deja o evoluþie
întortocheatã. În ce sens? A avut un val de optimism ºi entuziasm, când sa
putut dovedi cã procentul de tineri bolnavi din zona respectivã a scãzut
printr-o atenþie mai mare data acestui potenþial uman. Apoi a avut un val
negativ, când s-a observat cã o categorie de declasaþi antisociali intra în
aceste categorii, adicã gãsesc în aceste servicii un mod de a eluda activitatea
serioasã, rãspunderea serioasã, adicã un, doi, se fuge la comunitate; dar
nu fugi la comunitate dupã ce ai încurcat cealaltãcomunitate. Deci
ambiguitatea teoreticã a comunitãþii se bazeaza cã peste tot în selecþia atentã
a cazuisticii ºi în excluderea atentã a simulanþilor, care profitã de
liberalizarea anumitor forme de psihiatrie.
Care este valoarea în esenþã pe care trebuie sã o reþinem noi din
comunitatea terapeuticã? Anumite conduite psihopatice nu-ºi gãsesc