Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapia religioasã
Terapeutica generalã
537
Chiar dacã orientarea noastrã politicã ºi ideologicã era dictatã pânã de
curând de materialismul dialectic ºi anumite orientãri politice ºi ideologice,
practica ne obligã sã cunoaºtem care sunt raporturile noastre cu practica
religioasã. Dupã cum se ºtie, dintotdeauna religia a avut ºi o funcþie
terapeuticã.Spitalele de psihiatrie au fost bolniþele mânãstirilor ºi pânã în
secolul al XIXlea, biserica a avut monopolul îngrijirii bolnavului mintal dupã
concepþia cã boala este un pãcat dumnezeesc. Mediile mânãstireºti, spre
deosebire de cele obiºnuite, sunt mai liniºtite, ferite de gãlãgia, dezordinea
vieþii obiºnuite ºi o parte din bolnavi s-a ameliorat în aceste condiþii.
Atât cultul creºtin ortodox dar ºi celelalte culte se bazeazã pe confesiune.
Scopul ei principal este un ritual de sacralizare, nu psihoterapeutic, dar în
mod secundar totuºi, prin acest catharsis, la unele persoane se obþine o
uºurare, ba la unii psihastenici fãrã acest lucru sãptãmânal, se simt încãrcaþi,
obligaþi sã pãstreze acest obicei pe care îl fac din copilãrie ºi pânã la moarte.
Indiferent de orientãrile politice de la noi, existã un mare coeficient de
oameni simpli, religioºi, în care li se amestecã pe lângã vindecarea prin
religie, aceastã speranþã permanentã, vie, ºi alte prejudecãþi negative, cã ar
fi vrãjiþi, etc. Mitologia veche persistã în subcultura actualã la mulþi bãtrâni.
Care este poziþia noastrã? Psihoterapia profesionalã ºtiinþificã a þinut
cont de efectul pozitiv al practicilor religioase, dar a socotit acest efect incidental,
secundar, individual. Dacã la o slujbã se duc o mie de oameni, este
greu sã ºtim câþi s-au uºurat acolo în mod sigur, cã nu toþi ci câþiva, care au
ritualul de disculpabilizare, pleacã liniºtiþi. De asemenea nu ºtim care este
efectul prin confesiune, nu s-au fãcut asemenea studii. Dacã eºti în debut
de schizofrenie sau de paranoia, poþi crede cã te-ai fixat de cel din dosul
grilajului. Deci profesioniºtii nu cred cã este vorba de psihoterapie
metodicã, ci este vorba de un efect secundar. În al doilea rând, profesioniºtii
cred cã indicaþia este numai în domeniul nevrozelor cu tentã depresivãºi
are un rost deculpabilizant, adicã am pãcãtuit, sunt vinovat; prin ce-mi
spune preotul, sã mã rog, etc. mi se va ierta pãcatul. Aºa se va simþi uºurat,
iertat, eliberat, deci o indicaþie limitatã.
A doua observaþie este cã psihozele se pot agrava prin delirul de relaþie
ºi sindromul Kandinski – Clérambault ºi se mai pot agrava încã prin relaþie
cu valorile supreme, voci auzite, viziuni, etc. Pentru o gândire consecvent
ºtiinþificã ºi radicalã, religia însãºi este un factor relevant de nevrozã. Dupã
pãrerea mea, orice ar putea fi din aceste categorii – adicã, nevrozã la terenuri
nevrotice, dependenþã ºi prevalenþã la fanaticul religios, poate fi delir la
deliranþii misticiºi poate fi valoare spiritualã la oamenii superiori ai religiei
– conducãtori religioºi care nu au nimic psihopatologic.