Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

526 Aurel Romila – Psihiatria
Selecþia bolnavilor.
Pentru cã subiectul se referã în special la terapia analiticã de grup,
selecþia, ca ºi la psihanaliza individualã, este punctul central. Este
obligatoriu un interviu preliminar, pentru obþinerea unor date, prezentare
a tehnicii în mare ºi pentru obþinerea acordului ºi a motivaþiei; cu forþa nu
are sens.
Sunt douã indicaþii speciale – pentru pacienþii care se tem de metoda
individualã ºi pentru cei cu mãsuri de apãrare exagerate (proiecþia,
refularea, transfer exagerat ºi caracteristici de timiditate, introversie,
dificultãþi de relaþionare).
Ce acoperire diagnosticã pot avea aceste indicaþii? Ne vom referi la ceea
ce putem scoate din nevrotici, cu excepþia pitiaticilor, care fac crize actuale,
schizofrenii gata liniºtiþi, ºi acomodaþi la instituþii, deci nu chiar în debutul
lor, unde anxietatea ºi prãbuºirea lor este foarte mare.Contraindicaþiile
diagnostice sunt stãrile de deteriorare – demenþele dar ºi anumite psihoze.
Grupului propriu zis i se poate descrie o structurãinternã ºi funcþii
terapeutice. Grupul va fi constituit din maximum 10 persoane, cu o frecvenþã
a întâlnirilor de 2-3 ori pe sãptãmânã, în ºedinþe de câte o orã, cu un total de
aproximativ 20 de ºedinþe. Toate aceste indicaþii sunt laxe. Grupurile sunt
heterogene în spital, deoarece este foarte greu de obþinut o omogenitate.
Structura trebuie sã fie deschisã, adicã vin ºi pleacã, ca ºi în spital ºi secþie.
Este un amestec de vârsta, sexe, profesie, boli, cu micile rigori spuse dar care
sunt foarte mici ºi care se descoperã dupã începerea ºedinþelor.
În desfãºurarea celor 20 de ºedinþe, se periodizeazã o fazã de început ºi
una de dezvoltare. Pânã la formarea realã a grupului, adicã sã se constituie
o forþã supraindividualã de tratament, trec luni de zile ºi se produc
numeroase schimbãri. Practic bolnavii se aºazãîntr-un cerc, pentru ca geometric
sã dispunã de acelaºi câmp, à la K.Levin. Grupul este condus de
terapeut ºi coterapeut. Aici se frânge puþin regula de aur a relaþiei bolnav
– doctor, adicã intervine un al treilea.
Grupurile psihanalitice încurajeazã spontaneitatea ºi chiar creativitatea,
originalitatea intervenþiei. Se produce un fenomen de transfer foarte complex
– atât cel principal cu terapeutul cât ºi cel colateral între bolnavi. Din
acest punct de vedere discuþiile pot fi sãrace, bogate, mult prea bogate ºi
ne intereseazã sã fie bogate. Dacã discuþiile sunt sãrace, înseamnã cã sunt
introductive, formale. Dar sunt grupuri care nu pot sã înainteze indiferent
de câtã iniþiativã ar avea terapeutul. Discuþiile prea bogate ºi greu de
delimitat sunt cele care atacã problemele intime sexuale, foarte fireºti ºi aº
putea spune prea psihodramatice. Din acest punct de vedere se disting
foarte mult cele psihanalitice de cele sovietice (educaþionale – Makarenko).