Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapeutica generalã
523
Urmeaza alte conduite – hai sã-l judecãm pe cutare fiindcã a fugit. În aceastã
scenã se vede mai bine agresivitatea unora sau acceptarea exageratã a altora,
deci puterea de judecatã, simþul dreptãþii, al nedreptãþii. Cum se acordã
prima? Toate lucrurile care pot da marile sau micile nedreptãþi din
colectivitãþile noastre. Deci alegem chestiuni cu coloraturã sociopoliticã.
Se pot aborda ºi teme mai drãguþe – eºti burlac, vrei sã te însori, eºti pe bulevard,
dumneaiei trece ºi dta crezi cã ai putea sã o abordezi? Porneºte de la asta. Deci
vei constata dacã ai o putere de seducþie micã la discordanþi, dar destul de
bunã la unii psihopaþi. Alte teme: boala copilului, tribuna, înmormântare,
teme de umilinþã, teme de înfruntare, este luat pe un ton nepotrivit.Se
admit ºi impulsivitãþi fãrã sã-i rupi ceva (trântiri, loviri). Se face o convenþie
ºi în acest cadru Moreno desigur cã nu-l lasã pe unul sã-l batã pe celãlalt.
Pentru impulsivitãþi mari ego auxiliar se face o pãpuºã de cauciuc –
procedee teatrale care le poþi bate oricât.
De ce aceasta poveste strãinã de mentalitatea noastrã, deºi noi suntem
niºte meridionali? De ce? Acum vine comentariul critic final al acestui
procedeu.
Moreno este autorul care a reuºit sã lanseze în lume un curent care explicã
foarte multe din conduitele de azi din Occident. Este acel curent al informalului,
al descãtuºãrii, al spontanului.Spre deosebire de Freud care îl fixa pe canapea,
Moreno a atacat punctele nodale ale vieþii sociale. Deci Moreno este un filosof
al sociologiei ºi un ideolog al unor tehnici ale libertãþii personale. Moreno
vizeazã foarte departe cu procedeele sale. În cadrul egoului lui foarte generos,
considerã cã toatã doctrina actualã pe care preºedinþii o revendicã prin carta
libertãþii engleze, Moreno o considerã cã vine de la el. El socoate cã dezgheþul
ºi psihologia interumanã lui i se datoreazã. De asemenea, ce au fãcut Kurt
Levin ºi toþi ceilalþi pentru psihoterapiile de grup scurte. Toate rezultã de la el
ºi tot ce s-a schiþat pânã aici.
Este criticat fiindcã acea spontaneitate morenianã ar fi o noua ipocrizie.
Toþi „sã zâmbim“, ori ce este autentic este sã fii dârz ºi sã te arãþi aºa ºi nu
poþi cu blândeþe ºi râs sã exiºti dacã realitatea este altfel. Poate cã în acest
sens nouã nu ne trebuie sau ne este foarte greu sã intrãm în alta piele. Este
un handicap foarte mare pentru profesiile noastre – medic, în care arhetipul
de medic este nonteatral. Medicul clasic la noi este curat îmbrãcat, vorbeºte
puþin, nu promite prea mult, nu-ºi permite un contact prea strâns cu
pacienþii;ori în aceastã tehnicã, medicul trebuie sã arate cã este un actor
total, un saltimbanc, cã le ºtie pe toate, în toate rolurile posibile, trebuie sã
aibã o plasticitate extraordinarã. Deci ce spune Moreno cã cel mai bun
procedeu pentru socializarea normalului este deci de folosit la grãdiniþã,
ºcoalã, armatã, colective de salariaþi – peste tot trebuie psihodramatizat –
pentru noi are indicaþii mai limitate.