Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapeutica generalã
517
conºtiente ºi inconºtiente se face pânã la urmã într-o matcã comunãcare
este self-ul (sinele).
La baza individuaþiei stã self-ul; unii au zis cã acest self nu se poate
identifica cu entelekia – noþiunea veche, anticã, medievalã, foarte aproape
de misticã ºi de Dzeu. Jung a ieºit din întâmpinarea acestei formulãri ºi a
spus cã s-ar putea ca aceasta sã fie mai aproape de totalitatea lui Dzeu,
fãrã sã spunã cã fiecare om este un Dzeu.
Deci în conversaþia care are loc, omul capãtã o informaþie cu mult mai
mare decât credea asupra bogãþiei ºi universalitãþii lui. Din asta gãsim un
motiv de comuniune mai mare. Prin psihanalizã accentuãm un individualism
ºi un destin personal, prin psihoterapia jungianã ne simþim uniþi în
umanitate. Veþi înþelege de ce Jung este valoros nu numai pentru psihiatrie
dar ºi pentru omul normal ºi pentru artã: muzicã, arte plastice. Este aºa-numita
psihoterapie intelectualã, aºa de iubitã de intelectuali.
Psihodrama
Incontestabil este legatã de numele lui Moreno – bucureºtean, vienez,
apoi american. El socoate cã descoperirea grupului ºi a psihodramei
reprezintã a 3-a revoluþie în psihiatrie dupã Pinel ºi Freud.
Este vorba de o metodã care vizeazã prin joc dramatic cãpãtarea unei
spontaneitãþi, mobilitãþi, autenticitãþi sufleteºti deosebite. Întrebat de Freud
la începutul secolului cu ce se ocupã, a rãspuns – în timp ce d-strã vã ocupaþi
de trecutul bolnavului ºi de un pacient ºi de problemele lui, eu mã ocup
de problemele actuale ale unui grup sau ale unor grupuri de bolnavi.
Aceste grupuri de care se ocupã el la începutul secolului erau grãdiniþe
de copii, prostituate, deþinuþi, adicã niºte oameni imaturi, la care a încercat
întâi sã facã o discuþie de grup ºi apoi sã joace teatru. Ideea de teatru duce
rapid la confuzia cã ar imita teatrul, dar este o greºealã. Teatrul este numai
aparent. Este vorba de o înscenare a propriei suferinþe a subiectului –
autoteatru, în care imprevizibilul ºi spontaneitatea sunt caracteristice, în
timp ce teatrul se bazeazã pe scenariu, pe lucrãri previzibile ºi repetabile.
Este una din cele mai dificile metode în ciuda credinþei novicilor cã ar fi
cea mai uºoarã metodã. Cu aceste idei sumare, Moreno a deschis la Viena,
în 1925, un teatru al spontaneitãþii (Stegreiftheater), care de fapt înseamnã
un teatru spontan. El ºi-a prezentat procedeul în cartea cu acelaºi nume.
Cuprinde 3 pãrþi: microsociologie, terapie de grup ºi psihodrama. Toate
sunt foarte legate în concepþia autorului, care se crede fondatorul lor.
Psihodrama cuprinde 5 elemente: scena, protagonistul singur sau grup,
directorul de scenã (care este psihiatrul sau cel care se ocupã de asta), eu-l
auxiliar (ca un coterapeut de grup), publicul. Moreno atrage atenþia cã
deºi orice om este în anumite momente ale existenþei destul de expresiv,