Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

514 Aurel Romila – Psihiatria
Psihoterapia jungianã
Concepþia jungiana este mai cunoscutã ºi mai dezvoltatã decât tehnicile
clasice de psihoterapie. Este de fapt o concepþie antropologicã dizidentã faþã
de Freud, fiindcã deºi admite cã omul este determinat de inconºtient, nu
admite cã aceastã forþã principalã este libidoul (vezi Freud). Sensul vieþii
dupã Jung este împlinirea unui mesaj transindividual – ancestral. El a disociat
mai mult decât Freud psihologia omului ºi a intitulat-o psihologia analiticã.
Metoda lui constã în procese de recorectare, reajustare, dar presupune
analizã în profunzime ºi sintezã. Tot el a atras atenþia cã patologia psihicã nu
trebuie judecatã numai în termeni ºtiinþifici ai determinismului – adicã a
cauzelor – ci trebuie înþeleasã ºi teleologic, are un sens. Este încercarede
supravieþuire la nivel inferior sau distorsionat; deci nu stã în sensul nevrozei
sau a psihozei de a se depãrta de medie; omul nu poate sã fie în limite medii.
Descrierea normalului diferã de Freud. Tot acest fenomen ontogenetic al
dezvoltãrii persoanei se numeºte individuaþie – pentru aceasta procesul este
mai important în a doua parte a vieþii decât în prima parte, fiindcã în aceastã
parte psihicul este dezvoltat, se creeazã o lume internã. Nu toþi strãbat aceasta
individuaþie la fel. În anumite epoci istorice grele, de crizã, rãzboaie sau
dupã, tineretul poate fi împins cãtre o maturizare precoce ºi dureroasã ºi se
creeazã cum spune Jung – o generaþie durã. Nu a beneficiat de o copilãrie
armonioasã, a fost frustratã ºi la maturitate nu mai este tolerantã.
În cursul psihoterapiei se deruleazã aceastã individuaþie a fiecãruia. Stãm
de vorbã direct cu pacientul pânã refacem mintal întregul lui biografic.
Momentul acesta de integrare a persoanei seamãnã cu un fel de întâmplare
miraculoasã – happening. Termenul a luat în artã un alt sens. Este o
întâmplare când survine cunoaºterea completã a persoanei. Este ºi un efect
de transformare a acesteia. Deºi admite presingul exterior, pentru Jung
rãmâne decisiv în individuaþie potenþialul intern al fiecãruia; „omul devine
ceea ce a fost în potenþial“ – nu conteazã pâna la urmã condiþionarea externã.
Procesul psihoterapic propriu-zis: Jung stã faþã în faþã cu pacientul, nu
îl pune pe canapea. Materialul cu care lucreazã: materialul inconºtient al
bolnavului care sunt visele, expresia artisticã. Efectueazã doua-trei ºedinþe
pe sãptãmânã de câte o orã, pe perioade de ºase luni – un an, încurajând
permanent bolnavul ºi amintindu-i cã psihoterapia nu trebuie sã þinã o
viaþã ºi cã trebuie sã continuie el însuºi. Aici vine în contrast cu psihoanaliza,
în care nu se poate spune cât dureazã, doar cuaproximaþie vreo patru ani,
dar poate sã fie de o viaþã ºi cu dependenþã.
Este deci un dialog între douã persoane: psihoterapeutul cu o formaþie
culturalã deosebitã ºi care încearcã activ o sintezã (deosebire faþã de
psihanalizã) ºi clientul. Jung nu recomandã o tehnicã standard; i se pare