Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

44 Aurel Romila – Psihiatria
principiul plãcerii pare sã învingã. E un mecanism universal ºi al fiecãrui
om, nu avem critica sã putem zice cã nu suntem aºa. Problema e în ce
proporþie se dã aceastã luptã pentru ca omul sã rãmânã echilibrat. Dupã ea,
creºterea unuia dintre factori, de exemplu al principiului plãcerii, explicã
traiectoria aventuroasã, plinã de victorii ºi eºecuri, te conduce cãtre
marginalizare, eºecuri, psihopatii, excludere, pentru cã se produce acea „bad
reputation“; e greu sã reziºti ºi sã fii acceptat aºa de microgrup. Deci din
punct de vedere al codului microgrupal, al eticii, nu se poate admite aceastã
extremã. Cealaltã extremã (în care stã probabil 80% din Marea Britanie, dar
ºi alþii) e o societate stabilã, aºezatã, care a optat pentru siguranþã, securitate
ºi care nu se îmbolnãveºte reprimând principiul plãcerii; nu creºte angoasa
atât de mult încât sã simtã nevoia psihanalizei (psihanaliza de altfel e ºi mai
redusã ca practicã în Anglia, deºi ei sunt prototip de refulaþi ºi reprimaþi,
dar nu se plâng de asta).
Karen Horney socoate cã din conflictul nerezolvat al acestor douã forþe
rezultã personalitatea nevroticã a epocii noastre. Deci atâta luptã duce la
dezadaptare, suferinþã, regresiune. Dintr-un om de succes devii un om cu
multã psihologie dureroasã (cu insomnii, cu filme, scenarii, neîmpliniri,
etc., vrei sã te scapi, iei pastile, bei, faci ceva pentru a evada din mecanismul
nevrozei).
Rezolvarea între plãcere ºi securitate înlãtura anxietatea de bazã
(sinonim la noi cu simpla anxietate). În cazul acesta, siguranþa ne aduce
prestigiu, aprobarea celorlalþi (dupã care suntem bolnavi, e o dimensiune
colosalã a vanitãþii). La anglo-saxoni competiþia nu e între potenþe, ci între
maºini, maºinãrii, cine le schimbã mai des, etc. Dacã nu reuºeºte aceastã
satisfacþie, se produce supãrarea, iar din ea vine ostilitatea. Trãim într-un
mediu ostil (vezi ostilitatea de circulaþie din Bucureºti, indicator al unei
ostilitãþi generale). Aceastã insatisfacþie dã un om rigid, neflexibil ºi care
la obstacol este, pentru celãlalt, heteroagresiv, dar intrã el în sine în panicã
ºi îºi pierde reperele. O minoritate se retrage. Aceste mecanisme nu ajung
la diagnostice gravisime de tip schizofrenie (ca retragere sau închidere),
psihopatie cverulentã, impulsivã, epileptoidã, etc. Karen Horney foloseºte
o pronosologie, o psihometricã extrasã din studiul realitãþilor ºi proceselor
socio-culturale, a reacþiilor, atitudinilor ºi nu a proceselor endogene.
Aceste trei mecanisme de satisfacere a anxietãþii, dacã se prelungesc,
duc la trei tipuri de caractere:
• primul mecanism, în care avem nevoie de aprobare, ne obligã la conformism,
rezultând tipul conformist, care se autoºterge, se
autoeliminã pentru a încãpea mai bine într-un grup. Aceastã
conformare cu banalitate fereºte de ostilitate, de agresiune; ba chiar
ai ºanse sã zicã ceilalþi cã e un om bun, cumsecade, care nu a supãrat