Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

508 Aurel Romila – Psihiatria
Psihanaliza ne scoate din ideea greºitã cã trebuie sã rãmânem în planul
plãcerii ºi al fericirii, care este un plan infantil, iluzoriu ºi superficial. Este
câºtigul ei tragic. Nu se poate obþine oricând fericire ºi trebuie sã ne
acomodãm la real care este un conformism revoltãtor.
Terapia adlerianã
Al doilea disident important al lui Freud, Alfred Adler, a creat psihologia
individualã. De asemenea a fãcut corp teoretic aparte de Freud, fiindcã a
considerat cã fiinþa umanã nu este ghemul de instincte ºi nu se lasã analizatã
în etapele ºi în forþele contrare descrise de Freud: ego, superego, id, cu
toatã aventura lor. Ci ideea, pe care o gãsim ºi la psihologia Gestaltistã,
este cã fiinþa umanã este indivizibilã, este o unitate ºi este mai importantã
decât pãrþile pe care le descriu. Ea, unitatea, dã sensul persoanei ºi nu
jocul forþelor contrarii; nu existã decât individul. Nu înseamna cã el este
ca atomul, nu se mai poate diviza. Unitatea aceasta duce la ºtergerea
diferenþelor radicale corp/suflet, pe care se bazeazã medicina actualã.
Unitatea aceasta se construieºte dintr-un potenþial ereditar ºi din impresiile
care le primeºte din mediu. Atât ereditatea cât ºi mediul nu sunt decât
niºte cãrãmizi cu care se construieºte conform individului respectiv un stil
de viaþã – noþiunea îi aparþine. Deci dacã stilul era o noþiune obsedantã
pentru literatura clasicã francezã, este noþiunea cheie din esteticã, iar în
psihologia adlerianã este noþiunea numãrul I. Nu se cautã noþiunea de
personalitate ci aceea de stil.
Ca sã cunoºti un om, trebuie sã ºtii dacã are un stil de viaþã – acest stil
poate fi sãnãtos sau nesãnãtos ºi toate derivã din descrierea formãrii stilului
de viaþã. Afirmaþia fundamentalã a lui Adler este „toatã lumea se naºte cu
o inferioritate vitalã“. Realizarea maturã înseamnã depãºirea prin adaptare
a acestei inferioritãþi. Dacã o persoanã este de micã handicapatã, mai ales
fizic, inferioritatea devine complex de inferioritate ºi dacã el se adapteazã
reuºit la viaþã, depãºeºte mãsura în superioritate. Iatã o mãsurã
extraordinarã, deci dupã Adler ºi cei cu complex de inferioritate ºi cei cu
complex de superioritate sunt bolnavi. Normalul este la mijloc ºi nu are de
a face nici cu una nici cu alta. Anumite boli în care se etaleazã de anumite
superioritãþi nu scuteºte pe bolnavi de abateri de la normal.
El interpreteazã tot materialul inconºtient altfel. Visul trebuie adâncit
cu atenþie, pentru cã în el gãsim stimulente pentru rezolvarea problemelor
imediate.Îþispune ce nu ai fãcut ºi ce trebuie sã faci. Primele amintiri pe
care le aflãm în analizã ne aratã posibilele direcþii ale stilului. Un stil eronat
dupã Adler: „mi se pare eronat lipsa interesului social“. Familiile acestor
copii nu au ºtiutsã le dezvolte respectul pentru societate, pentru activitate
sau pentru ceilalþi, sau i-a crescut cu pedepse prea aspre. Este cunoscut cã
la orfelinate se utilizeazã adesea pedepse aspre. Ulterior vor dezvolta un