Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapeutica generalã
503
este vectorul care merge din corp. deci este o cerinþã a corpului. Este deci
vorba de expresia „cere corpul“. Este incontestabil cã în el intrã toate
manifestãrile automate; chiar fiziologice, foamea, setea, nevoile fiziologice.
instinctul vieþii are de luptat cu un al doilea instinct care este cel al morþii.
Compromisul între aceste douã instanþe dã noþiunea de agresivitate; deci
viaþa ºi moartea sunt legate de agresivitate. Ambele instincte formeazã
inconºtientul – Id. De la naºtere pânã la moarte el strãbate cinci perioade,
aºa numitele perioade pregenitale.
Perioada oralã. Zona de excitaþie este reprezentatã de buze. Ontogenetic
perioada aparþine primului an de viaþã ºi în care psihicul uman îºi
leagã toatã energia de actul suptului, de sânul mamei, de mama. Urmeazã
perioada a doua, analã, în care energia psihicã este legatã de altã zonã de
excitaþie care este de excreþie analã ºi urinarã. Energia este deviatã de la
mamã cãtre propriul corp. Este o fazã de narcisism primar.Urmeazã a treia
fazã unde în legãtura primarã corp propriu – mamã, intervine tatãl
(complexul Oedip). Acum energia psihicã se identificã cu pãrintele de
acelaºi sex (la normal). Deci bãiat cu tata ºi fata cu mama, ºi se intrã într-o
fazã de latenþã pânã la pubertate. Faza genitalã propriu-zisã. Se trece de la
identificarea cu un pãrinte la o investire a energiei (catexis) cãtre o persoanã
strãina de familie (dacã ar fi cu cineva din familie ar fi un incest ºi este
tabu). Se creeazã o altã familie cu alte probleme.Faza de involuþie – se
produce ca în fizicã o entropie – viaþa se scurge cu rezistenþã mai mare,
organicã, asta se întâmplã pânã la moarte.
Freudismul presupune cunoaºterea acestui limbaj propriu – fiecare termen
pe care îl foloseºte este strict definit. Înpatologie atât evoluþia acestor faze
este compromisã spre perversitate sau cãtre scãderea forþei de a o realiza.
Duce la douã variante – scãderea forþei egoului de a stãpâni id-ul (omul este
mai mult un id decât un ego – se întâmplã în moral insanity -în psihopatie,
în nevroza de caracter dupã limbajul psihanalitic). A doua variantã – ego
este slab din cauza unui superego prea dezvoltat – tendinþe paranoiace.
Toatã povestea, în orice moment al existenþei, se poate descrie ca –
încercarea egoului de a adapta persoana umanã de la un mod de viaþã
infantil condus dupã principiul plãcerii cãtre un mod de viaþã matur ºi
raþional condus dupã principiul realitãþii. Conþinutul dramei psihologice
subiective este lupta dintre aceste douã principii ale omului. Nici un om
nu se poate conduce însã dupã principiul plãcerii – în fiecare zi, ori de câte
ori adoarme este dus cãtre plãcere ºi în orice moment lupta lui cu tentaþiile
(lupta cu dracu a cãlugãrilor din Evul Mediu) nu reprezintã decât lupta
din om cu acest principiu al plãcerii. Ego-ul face faþã acestei lupte
frustrându-se de plãceri. Orice om este deci un frustrat ºi dacã îºi satisface
plãcerea se cheamã cã este un om gratificat.