Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

492 Aurel Romila – Psihiatria
cei mai anxiogeni. Se indicã în fobia de animale, întuneric, tunet, suferinþe
psihosomatice precise (sufocãri astmatice), impotenþa erectilã, ejaculare
precoce, impotenþa de a ejacula, frigiditate, homosexualitate.
Terapia prin aversiune se foloseºte în tulburãri de comportament (extincþie)
ºi pozitive, de reîntãrire – reinforcement (token-economy). Se creeazã
aversiune la anumite droguri, dependenþe, fumat sau impulsiuni patologice,
perversiuni (cleptomanie). Se asociazã un excitant neplãcut (curent electric)
cu imaginea impulsului pervers. Prin repetiþie, subiectul face o reacþie de
neplãcere în condiþiile manifestãrii impulsului patologic ºi preferã sã il
controleze deci sã evite situaþia pentru ca sã evite durerea punitivã.
Condiþionarea operantã. Derivã din tehnica descrisã mai sus, este de fapt
o dezvoltare în trepte a decondiþionãrii.
Mai recent se folosesc procedeele terapiei cognitive. Se analizeazã de pildã
o stare depresivãºi se încearcã un antrenament autosugestiv cu expresii
corectoare progresive. Terapia cognitivã este mai mult decât o sumã de
tehnici. Strategiile ºi tehnicile sunt înglobate într-un abord terapeutic ce
prevede o intervenþie activã din partea terapeutului, e nevoie de colaborarea
între terapeut ºi pacient. Terapia este orientatã pe probleme precise, este
scurtã ºi limitatã în timp (3-6 luni), este un model educaþional ce cuprinde
ºi activitãþi (teme) pentru acasã.
Terapia cognitivã se bazeazã pe un model cognitiv al tulburãrilor
afective. Încearcã sã producã ameliorãri ale dispoziþiei ºi comportamentului
prin schimbarea cognitivã, adicã modificarea trece prin schimbarea a ceea
ce gândeºte persoana despre sine ºi despre lume. Terapia încearcã sã
modifice în mod sistematic modalitatea prin care pacientul trateazã
informaþia. Beck a descoperit cã existã o omologie între schemele cognitive
inconºtiente ºi gândirea conºtientã a depresivilor. Inconºtientul nu ar
fi dinamic, pulsional, cum e postulat de freudieni, ci este locul unde rezidã
scheme depresogene, care vor trata în mod sistematic informaþia, reþinând
doar ceea ce confirmã postulatele defetiste. Se analizeazã temele recurente
pentru a modifica afectivitatea ºi comportamentul. Existã o apropiere între
terapia cognitivã ºi poziþiile lui Adler ºi Hartmann.
Din prima ºedinþã i se explicã pe scurt pacientului modelul cognitiv ºi se
descrie desfãºurarea tratamentului. Se pune accent pe faptul cã succesul
terapiei depinde de capacitatea pacientului de a-ºi examina propriile gânduri.
Pentru explicarea unor scheme cognitive se pot desena diagrame, se folosesc
exemple pentru a arãta cum evalueazã o persoanã o situaþie; de exemplu,
cineva care nu a vãzut niciodatã o plantã otrãvitoare nu îi e fricã de ea – doar
dupã ce a învãþat sã o asocieze cu pericolul devine speriat de ea.
Terapia cognitivã foloseºte mult metoda socraticã, folosind întrebarea de
câte ori este posibil. Întrebãrile au rol inductor, favorizeazã analizarea de