Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

488 Aurel Romila – Psihiatria
fãcutã de legist cu lucruri neutre. Nu va spune – ºi cum a fost cu crima
aceea. Chiar ºi aºa lãsând lucrurile la urmã ºi nu ne apropiem de fapt ºi va
fi nevoie ºi de adresãri directe. Poate aºa se intrã în anchetã, la stilul – nu te
preface, fiindcãºtim cã l-ai omorât, spune repede.
În psihoterapia acestei conversaþii individuale stã bunul simþ pe care se
presupune cã medicul îl are; se pune în postura unui om obiºnuit, pacienþii
nu iubesc savanþii. Psihiatrul nu este inchizitor, nu are nici o curiozitate
bolnavã. Sã nu coboare în vulgaritate dar nici sã fie prea elevaþi. Psihoterapia
beneficiazã de moºtenirea unei influenþe interumane unde pacientul
întrezãreºte un transfer afectiv ºi în aceasta stã un factor cultural-istoric
dar iraþional, în sensul cã stã o funcþie magicã, omul are nevoie de un alt
om mai puternic, dar nu fizic, ci psihic; se înþelege cã psihiatrul nu poate
spune – sunt mai nenorocit decât dta.
Nu a scris nimeni pânã acum despre un ritual de psihoterapie, dar
aceasta din cauza diferenþei dintre psihiatri ca ritual folosit. Este ºi o
chestiune de demnitate ºi sã arãþi cã conþii ceva, cã ºtii cã un om poate fi
ajutat. Dacã cel care vine nu crede în aceasta, psihoterapia este nulã.
Discuþia cu psihiatrul nu este uºoarã fiindcã funcþioneazã prejudecata cã
psihiatrul cautã nebunii, deci sã fii atent dacã vorbeºti cu un psihiatru. Dacã
într-un grup spui cã eºti psihiatru, toþi devin rezervaþi ºi vorbesc mai puþin.
Cãci se poate interpreta. Rezerva la discuþie se cheamã rezistenþã. Din acest
punct de vedere fiecare are un grad de rezistenþã – când este scãzutã, se
merge cãtre polul credulitãþii, dacã este crescutã, se merge cãtre polul
suspiciunii ºi al neîncrederii, disimulãrii, ascunderii suferinþei. Acest lucru
este remarcat de psihiatru din prima discuþie – în ochii celuilalt el vede dacã
are de a face cu un om permisiv sau dacã are de a face cu un om suspicios.
Acesta chiar poate replica – dar nu sunt obligat sã þi-o spun eu dtale – ºi cu
asta porþile s-au închis. Dar dacã ele s-au deschis, este ceea ce psihanaliza
defineºte ca transfer pozitiv. Este de fapt un catharsis – termen din tragedia
greacã – o descãrcare afectivã, în care pacientul în mod inconºtient regreseazã
la nivelul de copil faþã de tatãl sau mama lui – în funcþie de faptul cã
terapeutul este femeie sau bãrbat – deci faþã de pãrinþi.Acest catharsis se
produce într-o stare de regresiune ºi trebuie sã înþelegem cã psihoterapia nu
se poate face între niºte egali hiperraþionali, adicã o conversaþie ºi dta eºti o
conºtiinþã înaltã. Se face numai în baza unui transfer.
Ce conþine el? Mulþi cred cã spun la psihiatru un secret ºi acesta va
profita desigur într-un fel de el, dar se înþelege cã este un secret profesional
desãvârºit ºi nu este nevoie sã spui din prima ºedinþã psihiatrului cum þiai
înºelat soþia – nu asta face psihiatrul. Dar ce aflã în fond psihiatrul de la
cel ce converseazã (problema care în fond îi preocupã pe toþi)? Este un
privilegiu pe care poate bolnavul îl are prima datã în viaþã, sã-ºi descarce