Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapeutica generalã
487
Rãsturnarea pulsionalã; sunt unii oameni foarte agresivi, care te uimesc
ce curtenitori sunt în anumite împrejurãri ºi nu le stã bine ºi ºtii cã ei nu
sunt aºa. Alte rãsturnãri: sadismul în masochist, voyeuristul în exhibiþionist.
Fiecare oraº mare are necunoscuþii lui, care apar cu aceastã rãsturnare
pulsionalã ºi fac pe oamenii dreptãþii, ºi toþi ºtiu cine sunt ºi care este
dreptatea lor. Anumite sacrificii paradoxale în anumite situaþii. Atitudinea
paradoxalã a eroului – sunt fricoºi, dar prin anumite situaþii trec ca primii
care fac un sacrificiu, prin mecanism de rãsturnare pulsionalã.
Toate aceste apãrãri ale eului faþã de asediul permanent al
inconºtientului ºi conºtientului nu sunt în cantitãþi egale în fiecare om.
Unele sunt dezvoltate, altele nu s-au dezvoltat ºi se vorbeºte de blocaje ale
acestor mecanisme.
Sunt douã feluri de blocaje în patologie – rigidizarea, adicã rãceala
afectivã; ca sã nu mai greºeascã, o iau încet, nu ne mai amestecãm în nimic
– adicã rigidizare. Labilitatea afectivã (instabilitatea afectivã) – se
amestecãîn toate.
Psihoterapia individualã
Discuþia individualã. Nu este o psihanalizã mascatã ci primul procedeu
pe care îl facem acum. Orice consultaþie medicalã presupune o discuþie. A
fost socotitã cheia de boltã fiindcã cu ea se produce contactul uman. Discuþia
nu atinge profunzimi, nu este psihanaliticã; ea este superficialã, uneori
nici nu înseamnã comunicare. Nu face acel contact uman cu pretenþie
psihoterapicã.
Metoda de fond este conversaþia cu psihiatrul. Se cheamã metoda
raþionalã ºi din acest atribut derivã ºi anumite caracteristici adicã cea de
egalitate a celui internat cu medicul. Tonul fundamental cu care se duce
dialogul trebuie sã evite un caracter prea parental, prea autoritar, expresiile
categorice. Acestea nu permit fluxul afectiv între doi oameni. Discuþia
trebuie sã se refere la ceea ce îi lipseºte acestui pacient, ce ar trebui fãcut ca
sã se echilibreze. Avem practica vieþii de grup. Dupã practica ºedinþei este
ºi practica individualã a discuþiei – se analizeazã obiectivele acestui pacient,
se vede dacã sunt realiste ºi omul este sfãtuit ce ar trebui sã facã pentru a fi
în echilibru ºi omul îºi poate lega nefericirea de obiective nepotrivite pentru
vârsta, profesia, poziþia socialã. Dacã este un debil mintal, el vrea sã se
facã doctor, dar i se spune sã termine mai întâi liceul – prin aceasta i se
pune o frânã, o amânare – nu i se spune cã este prost, fiindcã ar putea sã
facã un act necugetat.
Scena de antipsihoterapie este anticamera sau camera de operaþii.
Chirurgii sunt dezinhibaþi– într-o discuþie psihoterapeuticã trebuie pãstratã
lateralitatea. Nu a þinti. Omul nici nu ºtie cã tu þinteºti. Prima parte este