Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Terapeutica generalã
485
conºtientã ºi mai ales inconºtientã, Freud a postulat un aparat psihic, în care
a descris o topicã, acolo circulã afectivitatea ºi anume:
– Id, inconºtient – rezervorul afectiv natural, biologic
– Superego, ceea ce se cristalizeazã conºtient ºi inconºtient din acest
Idºi din conºtiinþa socialã a epocii
– Ego, stãpân al celor douã ºi care le aduce la nivelulrealitãþii.
Cum circulã energia afectivã (sau libido-ul sau instinctul vieþii) în aceste
trei instanþe? Stã în fiecare om în aceeaºi cantitate? Nu. La acelaºi om, în
toate momentele vieþii lui, în aceeaºi proporþie? Nu. Miºcarea afectivã e
permanentã, existã un fond care este mereu deplasat ºi investit în diverse
obiecte de la naºtere ºi pânã la moarte. Psihoterapia este cea care gãseºte o
anume structurã a acestor deplasãri ºi încearcã prin acþiunile ei sã facã o
miºcare în aceastã repartiþie; mai exact, sã repartizeze altfel jocurile între
Id ºi Superego, de pe o parte ºi Ego, pe de altã parte.
Omul stã pe un conflict afectiv, cu propriile lui instanþe ºi normalitatea
de care am vorbit ºi-o pãstreazã fãcând un compromis cu aceste instanþe.
Dacã ºi-o pierde, refacerea nu poate fi decât prin psihoterapie care aduce
în prim plan aceastã dezordine ºi o reordoneazã; aici stã tot secretul
psihoterapiei.
Lupta Egoului cu aceste instanþe inconºtiente se cheamã apãrarea eului
(defence mechanisms – mecanisme de apãrare), deci suntem asaltaþi; bolnavul
psihic dovedeºte mult mai mult decât normalul cã este asaltat, având un
psihic slab. Eul lui este slab ºi asaltat de o mulþime de forþe afective.
Anna Freud ºi-a pus o întrebare fundamentalã – de ce eul trebuie sã-ºi
facã o apãrare? În primul rând din cauza unor cerinþe morale, în care trãieºte
omul, în superegoul fiecãruia este cerinþa de a modera Id-ul. În al doilea
rând, frica – dacã nu ne apãrãm de aceastã afectivitate inconºtientã, de
cerinþele ei, am putea fi pedepsiþi – în sensul infantil este o fricã de castrare,
dar în sensul adult este angoasa. În al treilea rând apãrarea este necesarã
fiindcã în anumite momente ale existenþei, la pubertate, în ecloziunea
psihoticã – cerinþele inconºtiente sunt excesiv de mari. Ultima obligaþie
faþã de care egoul trebuie sã se apere este cã subiectul nu este primit ºi
apreciat în cercul adulþilor ºi al schimbului decât dacã dovedeºte o supunere
la principiul realitãþii înconjurãtoare ºi o armonie în legãturã cu aceasta.
Dacã vrea sã rãmânã un imaginar, îl priveºte; lumea îl va arãta cu degetul;
îl priveºte din nou.
Apãrãrile eului
Sunt de douã feluri: unele sunt reuºite – pun la punct bine pulsiunile;
altele sunt nereuºite, în ele intrã simptomele nevrotice sau psihotice.