Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

478 Aurel Romila – Psihiatria
adunat numeroase cazuri în care expertizele se opun divorþului pe acest
motiv medical. Aici se þine cont astãzi de scala de remisiune. Dacã un bolnav
este în B., adicã are serviciu, este apreciat pe anume planuri ºi nu se înþelege
în familie, are dreptul sã facã un divorþ obiºnuit, deci cu bani mulþi, avocaþi
buni, pentru cã dupã cum bãnuiþi, celãlalt partener introduce divorþ ºi nu
schizofrenul. O a doua problemã aici este – cine ia copiii? În cazul
schizofrenelor, când se gãsesc în remisiune – recãdere C., copiii se dau
tatãlui ºi când se gãsesc în B., sunt lãsaþi la mamã. Se urmãreºte ca acei
copii sã fie crescuþi de fapt de mama pacientei, adicã de bunica lor. S-a
observat cã separarea mamelor schizofrene de copiii lor duce la incidente
destul de grave. Trebuie sã se þinã cont nu atât de abstracþiile noastre ci sã
se ia în considerare afecþiunea realã ºi legãtura realã a unei mame cu copilul
ei. Peste asta nu se poate trece uºor. Poate cã procesul de disociere nu a
ajuns aºa departe încât aceastã mamã sã fie periculoasã pentru copiii ei.
Dacã are compulsia de a ucide este una ºi dacã nu o are se vede concret de
la caz la caz în aprecierea în civil.
Urmãtoarea problemã este cãsãtoria; ºi cu noi ºi fãrã noi este o realitate
cã schizofrenii se cãsãtoresc, schizofrenele sunt cãsãtorite, etc. Dreptul la
cãsãtorie a schizofrenului þine tot de stadiul de remisiune. În stadiul B
opinãm pentru cãsãtorie. S-a observat cã aceste cãsãtorii, prin nu ºtiu ce
minune naturalã, se produc între oameni cu defect. Adicã nu ºtiu cum,
schizofrenul gãseºte sã se cãsãtoreascã cu cineva tot cu anumite defecte,
aºa cã în proces nu lãsãm sã apese toatã greutatea numai pe schizofren.
Marea problemã dupã cãsãtorie este problema tutelei unuia din membri,
adicã schizofrenul trece în stadiul C, se pensioneazã ºi el face ce vrea cu
banii lui, nu-i mai dã în casa ºi nevasta cu copiii nu au din ce sã trãiascã,
deci se pune problema tutelei.
Tutela se acceptã doar provizoriu de cãtre celãlalt partener, cu condiþia
ca el sã nu fie bolnav mintal; a doua condiþie este ca tutela sã fie revizuitã
anual de cãtre sfatul popular. Tutela se justificã ºi se reverificã, pentru cã
bolnavii tutelaþi ºtiu de cine a fost fãcutã expertiza ºi dacã nu reglãm bine
aceste lucruri o sã ne încurcãm cu aceste tutele, adicã pot apare reclamaþii.
Mai trebuie vorbit de capacitatea de muncã a schizofrenului, cãci în
evaluare, schizofrenii paranoizi care cer posturile anterioare (sunt doctori
care vor sã-ºi reia funcþia anterioarã, pe baza diplomei pot sã te dea în
judecatã) – se tinde cãtre locul de muncã cu rãspundere minimã, cu
implicare în relaþii sociale minime – pentru doctori, cimitirul elefanþilor
este laboratorul.
Se mai pune problema accidentelor. Se întâmplã des ca cei care au produs
accidentul sã nu doreascã sã plãteascã daune pe motiv cã X e schizofren,
dar trebuie vãzut în ce stadiu era X în momentul în care s-a produs
accidentul, deci se ajunge din nou la scala de remisiune-recãdere.