Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihiatria medico-legalã
473
În privinþa debutului se ºtiu urmãtoarele date – debutul hebefren ºi cel
catatonic survin la vârste mai mici, ca tipurile de fapte fãcute sunt în general
minore, deci sunt fapte penale minore, sunt în majoritate furturi, apoi
atacul autoritãþilor în scris sau fizic, vagabondajul, toate presãrate cu o
mulþime de bizarerii. Apar ca perverºi sexuali, ca sociopaþi, în bande de
hippy, dar la un examen mai atent ei se dovedesc a fi schizofreni, dupã
criteriile clinice cunoscute. Un alt exemplu ar fi un bãiat de 19 ani, care
pleacã de acasã, îºi pãrãseºte serviciul, umblã prin þarã, îºi stabileºte diferite
gazde de unde furã obiecte femeieºti ºi trece la altã gazdã, ultima fiind
furtul unei haine de calugãriþã, umblã îmbrãcat în calugãriþã, stabileºte
anumite prietenii chiar cu femei, dormind cu eleîn pat fãrã sã aibã contact
ºi nici un interes de alt fel cu persoanele de care vã spun ºi desigur cã
descoperirea lui a fost faptul cã a furat un buletin, care înseamnã faptã
penalã, dar el a fost expertizat ca schizofren, deºi în expertiza lui n-o sã
gãsim nici fenomene halucinatorii, nici delir, deci cele douã elemente de
bazã clasice, tradiþionale pe care se pune diagnosticul.
În privinþa debutului paranoic, de care se leagã faptele medico-legale
majore, majoritatea autorilor susþin ca ele þin de vârsta de 30-40 de ani.
Debutul paranoic presupune nu atât manifestãrile acutisime, halucinaþiile,
vocile imperative, cât mai ales trãirile de depersonalizare ºi ceea ce a fost
descris ca o îngustare a libertãþii subiectului. Subiectul are o poveste despre
nerealizarea lui, în care este atinsã însãºi chintesenþa lui. Aceastã atingere
o face ori pe care suportã pânã la urmã crima sau ºeful lui, deci de data
asta la paranoizi þinta are adresã. Paranoizii comuni sunt înºelaþi de
parteneri, adicã aºa cum se întâmplã ºi cu lumea normalã ºi povestesc
ceva foarte banal, însã povestea aceasta este de gelozie, de un om care l-a
înºelat ºi mi se pare foarte firesc dar, spre deosebire de omul normal, existã
o disproporþie extraordinarã între premize ºi concluzie. În timp ce normalul
ºi psihopatul prezintã în faþa comisiei servieta plinã cu acte, cu scrisori
care sunt dovezi de infidelitate, cu poze în diferite situaþii, adicã te convinge
cu un dosar verosimil, concluzia þi se pare ºi þie pânã la un moment fireascã,
bineînþeles cã nu poþi admite cã a omorât, dar zici: victima ºi-a fãcut-o. La
schizofrenul paranoid între premizã ºi concluzii ori este un hiatus ori este
o mare fragilitate ºi dacã avem ºi neºansa ca el sã fi fost de mai multe ori
expertizat înaintea noastrã, el pare atât de plictisit ºi refuzã sã ne mai dea
aceste premize, încât faptul pare cu o motivare extrem de diluatã. De
asemenea, premizele par inconsistente. De pildã, spune – am gãsit în
carnetul ei un numãr de telefon care nu s-a potrivit la nimic, adicã la
telefoanele controlate, înseamnã cã legãtura existã;sau – era zgâriatã pe
obrazul drept – ºi ce dacã, întreabã comisia -da, dar pe acest obraz i-am
spus cã numai eu trebuie sã o sãrut, nu acceptã cã în mod întâmplator ea s-ar
fi putut accidenta ºi bolnavul afirmã cã de mult o urmãrea ºi iatã cã a prins
dovada. Deci logica este aparent normalã la paranoid ºi atunci când el nu este