Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

468 Aurel Romila – Psihiatria
mirã pânã la un punct ºi de el ºi de tot ce i se atribuie. Deci epilepticul
vorbeºte de fapta lui ca ºi cum i s-a povestit, ca ºi cum este la dosar.
Epilepticului i se atribuie de asemenea toate impulsiunile absurde ºi grave.
Schizofrenul face acte motivate delirant. Face fapte mult mai înlãnþuite
decât epilepticul. Sunt fapte povestite crud, detaºat, cu rãcealã. Schizofrenul
face fapte de apãrare paranoidã – îmi manevreazã mintea, trebuie sã-l
suprim. Deci actul schizofren este un act contra depersonalizãrii lui de
fapt. Când nu poate motiva, schizofrenia este de obicei simplã. Hebefrenii
nu fac crime decât dacã sunt ignoraþi ºi lãsaþi la armatã. Atunci le poate
sãvârºi, ca într-o joacã. Catatonicii nu fac crime, dar paranoizii – da.
Paranoiacii fac foarte rar crime, pentru ca ei sunt niºte oameni foarte
dezvoltaþi mintal, ei vor sã lupte în planul convenþiei, al simbolurilor. Sã li se
dea dreptate cu acte scrise, sã fie recunoscuþi public, sã fie pedepsiþi de cãtre
alþii cei pe care îi cred ei vinovaþi. Prin urmare, paranoiacii sunt mai mult o
spaimã teoreticã decât una realã ºi sunt multe elemente de contaminare.
Am lãsat la urmã psihopatia, deºi meritã o lecþie specialã. În þara asta
existã o confuzie în evaluarea psihopatiei. Existã comisii cinstite, sã le numim
aºa, care-ºi spun – e psihopat, deci iresponsabil. Aceastã idee e foarte
rãspânditã la noi ºi de aceea se fac încã studii ºi de scrie mult pe aceastã
tema. Chiar psihiatrii sunt împãrþiþi din acest punct de vedere în douã tabere,
adicã existã tabãra care socoteºte cã dacã este psihopat, este deci un bolnav
psihic ºi nu poate avea discernãmântul total pãstrat. Prin urmare nu poate fi
pedepsit ca un om normal ºi exact invers, judecata cã este un bolnav psihic
dar trebuie pedepsit ca sã nu mai facã, pentru cã dacã nu-l pedepsim creºte
numãrul psihopaþilor ºi societatea este ameninþatã.
Pentru a elucida aceastã dilemã, spun deocamdatã cu toatã modestia
cã am urmãtoarea pãrere: sunt douã lucruri de care trebuie þinut seama în
judecarea unui psihopat. Nu atât de tipul psihopatiei care veþi vedea cã nu
conteaza mult ci dacã în determinismul bolii intrã un factor obiectiv biologic,
encefalic mai ales, atunci psihopatul trebuie sã beneficieze de
discernãmânt scãzut, pe când dacã intrã un factor sociopatic, atunci trebuie
sã fie pedepsit. Cred cã este evident de ce trebuie judecat aºa. Toatã
problema este dacã avem date suficiente, ca sã distingem cu claritate
aspectul biopatic. De aceea vã recomand ca în psihopatii sã faceþi exploãri,
mai ales când este vorba de crimã, explorãri totale, pentru cã în momentul
în care veþi gãsi – sã zicem – hidrocefalie internã, atrofie cerebrala, un EEG
patologic ºi o stare psihicã cvasinormalã, se înþelege cã în acest caz avem
de a face cu o biopatie. Dacã toate examenele noastre sunt normale, inclusiv
examenul psihic ºi totuºi s-a produs un fapt care denotã disarmonia
persoanei, înclinãm cãtre noþiunea de sociopatie.
Noþiunea de sociopatie necesitã o apãrare – dacã vreþi -teoreticã,
conceptualã, pânã la un punct chiar ideologicã, pentru cã înseamnã cã