Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihiatria medico-legalã
465
Momentul faptei este deformat nu numai de fãptaº, dar chiar de toþi
care participã.În aceastã privinþã se fac tot felul de experimente
psihologice care aratã cât se deformeazã când se asistã la un accident
ºi apoi se descrie, prin prisma intereselor lui sau chiar a
inconºtientului lui. Adicã în interpretarea momentului faptei se
proiecteazã toate tendinþele inconºtiente ale participanþilor. Se
înþelege cã omul legii va apãsa mai tare pe omul cu sufletul mai slab,
va vedea sau nu va vedea, etc. Existã deci o psihologie a mãrturiei ºi
existã o escrocherie a mãrturiei care poate întoarce procese pe dos,
poate crea, poate înscena ºi psihiatrul trebuie sã fie unul din oamenii
care sã aibã luciditate ºi sã apere ce-i omenesc ºi ce este adevãrat în
situaþiile extrem de complexe care se ivesc.
În stabilirea nivelului de conºtiinþã fapticã ºi actuala trebuie sã þineþi
cont de vechile structuri de care am vorbit, adicã de cele patru niveluri.
6. Concluzia acestor cinci puncte, adicã discernãmântul.
Deci pe baza semio-sindromo-nosologico-personalitate ºi conºtiinþã
fapticã ºi actualã, se conchide în sintezã cã discernãmântul poate fi (cele
trei posibilitãþi):
• pãstrat
• scãzut
• abolit.
Partea specialã.
Ne vom referi la marile categorii de boli psihice, la ce tip de fapte se
petrec în psihiatrie ºi cum variazã discernãmântul în diferite boli psihice.
În psihiatria legalã este bine sã rãsturnaþi nosologia, deci dacã sunteþi
obiºnuiþi sã mergeþi de la normal, nevrozã, etc. în psihiatria medico-legalã
sã vã obiºnuiþi sã o luaþi invers. De la demenþã, unde discernãmântul e
abolit, cãtre nevrozã. Drumul e invers.
1. pentru a avea certitudinea cã sunteþi în domeniul demenþial ºi nu în
domeniul pseudodemenþial trebuie sã aveþi clarã distincþia între noþiunea
de deteriorare ºi cea de demenþã. Noþiunea de deteriorare presupune
scãderea procentualã a discernãmântului, cea de demenþã abolirea lui. Pot
faptele sã distingã acest lucru? Faptele produse pot dovedi demenþã sau
deteriorare. Sã luam câteva situaþii.
Intrã un moº cu sacoºa la autoservire, târãºte picioarele, dantura îi joacã
în gurã, un rablagit cunoscut de tot cartierul ºi iese cu câte un pachet de
unt.Odatã, de douã ori ºi este prins. Se pune problema – este dement sau e
deteriorat? Aici nu trebuie sã judecãm cu inima largã – lasã-l sãracul, nu
are ce mânca – ci se pune problema– care este criteriul? Dacã la examenul
nostru rezultã cã acest om în conºtiinþa actualã este chiar mai grav decât