Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihiatria medico-legalã
461
În privinþa capacitãþii de muncã, poate exista un litigiu între subiect ºi
instituþie în privinþagradului de pensionare, duratei pensionãrii, în
interpretarea prejudiciului fizic adus de un accident asupra capacitãþii de
muncã, deci în aprecierea daunelor.
Existã un statut, o lege care obligã psihiatrul sã participe la comisiile de
expertizã. Se cheamã comisia de grad I sau expertiza obiºnuitã sau prima
treaptã. Asemenea comisii existã cel puþin la fiecare judeþ, ele se pot institui
în fiecare instituþie de psihiatrie ºi la nevoie în orice spital sau policlinicã.
Este compusã din doi psihiatri ºi un legist, deci trei persoane. Aceastã
comisie are douã aspecte – de strictã psihiatrie, în care psihiatrii sunt liberi
sã examineze cazul, sã ia cunoºtinþã de dosar ºi sã încheie examenul
psihiatric ºi un al doilea aspect, pe baza acestui examen psihiatric, legistul
trage concluziile medico-legale.
Expertiza psihiatricã are deci patru pãrþi: 1. un preambul, în care se
noteazã adresa prin care s-a constituit comisia, participanþii ºi gradele lor;
2. istoricul în care se noteazã toate datele anterioare – internãrile, actele
probatoare cu numãr, ordine; 3. examenul psihiatric; 4. concluziile.
Concluziile este bine sã fie fãcute prin înþelegere, adicã psihiatrul nu doar
sã iscãleascã, adicã sã nu fie obligat sã iscãleascã niºte concluzii, trebuie sã
fie prin înþelegere. Concluziile au o structurã cuaternarã, adicã: 1. trebuie
sã se precizeze în prima concluzie dacã este un normal sau un bolnav psihic
ºi ce boalã anume; 2. se cheamã concluzia discernãmântului, dacã boala
respectivã afecteazã discernãmântul ºi în ce mãsurã, adicã îl scade mult
sau puþin sau îl aboleºte; 3. dacã în momentul sãvârºirii faptei
discernãmântul a fost modificat ºi a influenþat însãºi fapta cuprinsã în dosar
(vã daþi seama cã pot exista disjuncþii); 4. dacã este aºa, ce mãsuri recomandã
comisia, ce este mai potrivit de fãcut pentru starea actualã a pacientului ºi
pentru viitor. Deci sunt recomandãri de obicei, a mãsurilor de siguranþã.
Expertiza psihiatricã, prin urmare, nu are sarcina de a stabili
responsabilitatea ºi nu cuprinde acest cuvânt în textul sau concluziile ei.
Acest lucru a fost stabilit prin convenþia psihiatrico-legalã din 1962. Au
fost douã conferinþe psihiatrico-legale, a doua a fost în 1972 ºi ºi-a menþinut
concluziile din 1962 (s-a þinut la Gataia). Prima a fost la Bucureºti.
Structura expertizei se menþine ºi la a doua ºi la a treia expertizã (sunt
posibile trei expertize). Dupã prima, cea descrisã, urmeazã a doua – noua
expertizã (altãdatã – contraexpertiza) ºi care este ordonatã de tribunal dacã
nu este mulþumit de prima expertizã ºi a treia dacã mai exista situaþii
nelãmurite sau contradictorii. Dacã nu este mulþumit, nu se mai recurge la
aceeaºi comisie. Este actul de recuzare, prin care experþii sunt forþaþi sã nu
mai participe la expertizã. În mod practic, psihiatrii sunt învãþaþi sã nu
rãspundã decât la ce sunt întrebaþi. În treacãt fie zis, aºa spun ºi avocaþii
vinovaþilor. Sã nu rãspunzi decât la ce te întreabã; gura te ia pe dinainte,