Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Etica profesiei
Psihiatria medico-legalã
PSIHIATRIE APLICATÃ
455
Capitolul VII
Psihiatria medico-legalã
Profesia psihiatricã poate avea douã niveluri. Un nivel de incompetenþã,
insuficienþã, care duce la greºeli, abuzuri, omisiuni, excluderi prin criterii
arbitrare, imposturã, escrocherie, pseudopersonalitate, carierism, aroganþã,
titluri bombastice, lucrãri fãrã fond ºi al doilea nivel, nivelul profesional
obiºnuit, de competenþã, de perfecþionare continuã, de spirit critic. Acest
al doilea nivel poate funcþiona în douã regimuri: un regim oportunist, de
satisfacere a tuturor situaþiilor, prin orice mijloace, ºi un regim etic, în care
conduita diagnosticã ºi terapeuticã e frânatã de anumite criterii morale.
Acest regim etic este superego-ul psihiatrului. Din el derivã ideea de
libertate, de statut, al lui ºi al bolnavului psihic, ideea de drepturi ºi abuzuri.
Nu existã deocamdatã o instanþã care sã judece existenþa unui psihiatru,
dar constiinþa lui eticã este ca ºi un imperativ categoric, care contribuie la
autoanalizã ºi la menþinerea echilibrului interior.
Aºa cã psihiatrul are o imagine dar are ºi o conºtiinþã interioarã de sine.
Personalitatea psihiatrului
Prima condiþie a psihiatrului este sã fie format în psihiatrie, adicã sã aibã
o experienþã clinicã, o competenþã. Dar de fapt psihiatrul pune problema
depãºirii medicului obiºnuit prin douã lucruri – prin orizontul de cultura ºi,
mai ales, în mod paradoxal (adicã împotriva a ceea ce se crede ºi existã ca
imagine deformatã) printr-un echilibru interior deosebit, în care facultatea
dominantã este raþionalitatea, capacitatea de autocunoaºtere ºi control a
propriilor tendinþe convertibile în aptitudini terapeutice de blândeþe,
toleranþã ºi conºtiinþã ascuþitã în a face cât mai puþin rãu.
Este vorba deci de o imagine ideal ºi nu de uniformizarea tipului de
psihiatru. Esenþial este, parafrazându-l pe G. Enescu, sã serveºti psihiatria
ºi sã nu te serveºti de ea. Ori tocmai asta e diferenþa dintre psihiatrul normal
ºi psihiatrul dizarmonic.
O alta trãsãtura este conºtiinþa psihiatriei, care transcende totalul
personalitãþilor psihiatrilor. Prin urmare nu trebuie niciodatã renunþat la
psihiatrie din cauza dificultãþilor interpsihiatrice. De ce? Pentru cã psihiatria
încã nu are un statut bine apãrat în cadrul disciplinelor medicale ºi lipsa ei
de identitate puternicã o marginalizeazã, o infiltreazã cu pseudopodele
altor specialitãþi, mai ales datoritã reminescenþelor materialiste în concepþie,