Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

446 Aurel Romila – Psihiatria
(el e de obicei ºi campion de box), sau dacã-ºi adaugã ºi trãsãtura paranoiacã
(e ºef de ºefi, nici nu ne putem inchipui, pentru cã are ºi forþã, ºi inteligenþã).
Rãmâne înþeles cã sunt posibile orice combinaþii între tipuri, care dau
farmecul ºi originalitatea fiecãruia.
Tipul instabil sau borderline nu are alte trãsãturi decât cele descrise
pânã aici, caracteristica e însã înscrierea lor în timp, instabilitatea trecerii
ca vremea de afarã. E tipul care se plictiseºte foarte frecvent, ºi noile stãri îi
aduc ceva nou, ºi deci provoacã ºi pe ceilalþi tocmai ca sã iasã din plictis.
Se explicã celorlalþi printr-o nevoie de schimbare care îl depãºeºte.Tot de
aceea e candidat ºi la suicid. E ºi avangardist, schimbã toate orientãrile
(inclusiv politice). Procentual e un tip foarte frecvent, pentru cã el vrea sã
ºtie ºi cum e spitalul din când în când, sau închisoarea, trebuie sã se miºte
foarte mult. Are dispoziþie foarte capricioasã ºi se conduce dupã dispoziþia
lui. Schimbã mereu locul de muncã, nu ºtie ce cautã. Schimbã profesiile,
nevestele, ºantierele -“mã plãteºte mai bine“. Dupã 20 de ani dacã faci un
bilanþ, se vede cã nu s-a ales cu nimic. Îi trec tot felul de planuri prin cap,
dar nu va definitiva nici unul. El trebuie sã schimbe, se plictiseºte, se mirã
cã ceilalþi suportã jugul unei monotonii. Cât rãmâne doar în aceastã
plictisealã nemãrturisitã el este doar un anormal, adicã rãmâne judecat ca
un copil care se plictiseºte, pentru cã una din trãsãturile copilãriei este
plictiseala, nu se poate þine un copil cu aceeaºi ciocolatã, cu aceeaºi
poveste.Trebuie schimbatã ºi ciocolata ºi povestea ºi tot, pentru ca sã-l
menþii pe el la un anumit nivel. Acest lucru nu mai este admisibil când o
apuci pe panta maturitãþii. În viaþa de adult, toþi spun – „ domnule, ar fi
genial, dar nu are voinþã, nu se concentreazã“ iar alþii spun – „ sã nu îl luãm în
serios, e un superficial, un inconstant, nu te lua dupã planurile lui, azi zice una,
mâine face alta“. Noþiunea de borderline e foarte controversatã, etimologic
înseamnã cã e la graniþa cu afecþiunile psihiatrice (are de altfel multe
internãri, multe diagnostice, cu intricãri toxice, e alcoolic sau nu e – nu ºtii
precis, ba etichete nevrotice, ba decompensãri psihopatice, ba psihotice –
niste dosare ghiveci, foarte groase). Sunt oameni care cer ºi trag de diagnostic,
vor pensii, vor sã fie bolnavi mintal când interesul lor o cere. Nu au
un profil ca ceilalþi, nu au un destin bine clarificat, nu-i prea poþi prinde, îþi
scapã printre mâini. Tocmai asta ne face sã punem aceastã etichetã.
Tot aici intrã un tip, mai recent descris de americani, tipul pasiv-agresiv,
un fel de malignitate, de rãutate ascunsã sub politeþe, sub conformism. El
ascultã, îºi noteazã, zice cã se rezolvã, dar nu face nimic, te vorbeºte de rãu
pe la spate. În faþã pare un bun colaborator, în spate se întreabã pe ce ia
ºeful banii. El criticã, bombãne, tot timpul are ceva de spus, dar în faþã e
un ipocrit, contezi oarecum pe el, ºi când colo el þi-e primul duºman.
Eticheta la noi încã nu a fost pusã.