Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

442 Aurel Romila – Psihiatria
copii, se vãicãresc, exagereazã, fetiþele sunt drãguþe, cochete, mieroase,
lipicioase; bãieþii par egoiºti, revendicativi ºi niºte mincinoºi de îngheaþã
apele de mici. La început noi ne amãgim când spunem – vai, ce imaginaþie
au, ce fantezie, cum poate sã inventeze poveºti dar trebuie sã recunoaºtem
cu timpul cã sunt minciuni, cã nãscocesc ºi dacã aceste lucruri nu sunt
corectate, ei vor deveni periculoºi, pentru cã vor cãpãta deprinderea jocului
social. Adultul isteric, numit de nemþi tipul Geltungsucht adicã omul care
cautã valoare, a fost denumit de Jaspers omul care cautã sã parã mai mult
decât este în realitate. Dar aici nu este vorba de trãsãtura generalã a omului
de a vrea sã devinã, de a progresa, ci de a dori sã parã mai mult decât este.
Prin urmare infirmierul vrea sã fie sorã, sora doctor, doctorul profesor,
profesorul conducãtorul medicinei º.a.m.d. Deci întotdeauna omul nu
rãmâne la statutul lui ci lasã o ambiguitate pe care ceilalþi o pot interpreta.
În felul acesta se pot cãpãta avantaje, importanþã ºi uneori satisfacerea unor
interese prin imposturã. Aceastã imposturã înseamnã curaj, obrãznicie,
un minim de teatralitate pentru a juca alt rol. Bineînþeles cã rolul este
întotdeauna mai mare, deci se tinde spre megalo. Totuºi existã ºi poze inverse,
de inferiorizare. Dacã te cheamã la ilicit, te duci ultraprost îmbrãcat,
despre Opel vorbeºti ca despre o rablã etc. Ceea ce l-a izbit pe Bumke era
cã istericul este un artificial, un neautentic, atunci femeia care apare drãguþã,
simpaticã, sociabilã, politicoasã, atrãgãtoare are ceva afectat, artificial în
ton, în toatã comportarea ei. Bãrbatul pare binecrescut, manierat, educat,
dar parcã totuºi exagereazã, pare nenatural în felul de a fi. Doctorul Lichter
obiºnuia sã-mi spunã când eram secundar – uitã-te în ochii lui, sã-i vezi
interesul – fiindcã istericul este deajuns sã-l priveºti în ochi, sã vezi cã nu
este atât de nevrotic pe cât vrea sã parã ºi nici atât de bolnav ºi vezi cã
urmãreºte un interes, un beneficiu material sau moral. Se întelege cã cu
aceste trãsãturi, în momentul când face o astenie, o nevrozã realã, o
exagerezi în aºa fel încât sã parã cea mai gravã boalã sau în orice caz se duc
cãtre pensie, pentru cã ºi aici poþi sã exagerezi cu o treaptã mai sus decât
este realitatea. Bineînþeles cã ei vin pentru a suta oarã la noi pentru cã noi
suntem doctorii cei mai buni, nu ca celãlalt care este rãu ºi neînþelegãtor.
El te þine tot timpul cu: ce suflet aveþi, pentru ca el sã-ºi facã interesul. Cu
vremea ºi prin repetarea demonstraþiilor lui îþi vei da seama cu cine ai dea
face. Vrea sã se confeseze într-un cadru special, dar este ultrabanal în tot
ce spune, cu tot ritualul, exagerarea, importanþa atunci când stai cu el de
vorbã. Trãsãtura lui afectivã este psihoplasticitatea, maxima flexibilitate,
lipsa de convingere, exact inversul paranoicului care este rigid. Gândirea
lui se conduce dupã o aºa-zisã logicã afectivã, care este de fapt ºi logica
copilului, deci este o logicã infantilã, este o prelogicã, o sublogicã, o logicã
a plãcerii. Realitatea este pentru el un aluat care se modeleazã dupã
interesele lui. Pentru isteric, absolut tot ce face el este extraordinar, el nu