Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihogenii
435
Trecut prin ºcoli cu foarte multe probleme la dirigenþie, purtare, cu
precocitate pentru fumat, viol, etc. Ajunge adult. Ca adult dovedeºte o
mare instabilitate în alegerea profesiei, în schimbarea colectivelor. Ce
profesii ar putea gãsi el ca sã nu se plictiseascã? In primul rând, ºoferiã.
Cartea de muncã altãdatã ilustra aceastã perpetuã schimbare. a doua
chestiune sunt conflictele, mai mari sau mai mici, dar de obicei maxime,
rezultând delincvenþã, cu recidive.
Deci, ca adult, e un tip care dã vina pe alþii, pe condiþii, împrejurãri, situaþii,
pe rãi (lumea e rea), veºnic nemulþumiþi de poziþia socialã, permanent în
tensiune ca ºi cum mereu se întâmplã o nedreptate cu ei, fac un rãzboi
împotriva tuturor, schisme, cu o continuã problemã de supra sau subapreciere
a lor ºi a celorlalþi ºi atunci bea, devine toxicoman. Nevasta nu îl înþelege, de
aici ºi multele cãutãri. În viaþa de zi cu zi, cel mai mult au de a face cu ei
oamenii de drept, ei mereu sunt „pe rol“. Psihiatrii mai puþin.
Bãtrâneþea îi prinde de obicei marginalizaþi, aciuiþi ºi chipurile mai
resemnaþi, s-au mai potolit, le-a mai trecut. N-au dinþi, n-au casã, n-au aia
ºi ailaltã, se þin de cei care s-au ajuns (purtându-þi numele, te cam fac de
râs). Deci involuþia aratã eºecul adaptativ. Pânã acuma erau niºte zei („câþi
bani mi-au trecut mie prin mânã“), dar nu s-au ales cu nimic.
Adesea sunt niºte hiperadaptaþi, nu dezadaptaþi cum erau prezentaþi
clasic, adicã oportuniºti, simpatici, înºelãtori, pentru cã sunt oamenii clipei,
nu de cursã lungã (care i-ar obosi ºi i-ar plictisi).
Clasificarea psihopatiilor
În comparaþie cu normalul, trãsãturile psihopatice depãºesc diversitatea
normalului. De fapt, în cadrul normalului se gãsesc clustere de toate
trãsãturile. Mai mult decât atât, chiar normalul episodic poate derapa, poate
avea sporadice accidente ca reacþii la situaþiile existenþiale însã acestea sunt
accidente, sunt trecãtoare, nu caracterizeazã persoana, persoana revine la
platforma ei de bazã. Contribuþia noastrã este considerarea spaþialã a
psihopatiilor faþã de normal în sensul cã cercul normalului poate fi depãºit
în cadrul psihopatiilor tari cu trãsãturi mai tari decât ale normalului ºi în
cadrul psihopatiilor slabe, cu trãsãturi mai slabe decât ale normalului.
Ceea ce este de constatat la un nivel superior este cã entitãþile psihopatice
nu sunt decât extremitãþile unei dimensiuni caracteriale. Orice dimensiune
caracterialã este bipolarã, o extremitate fiind latura slabã, subnormalã iar
cealaltã extremitate este puternicã ºi depãºeºte normalul. De pildã forþa –
la un pol este asteno-dependentul, la celãlalt pol este antisocial –
paranoiacul. Siguranþa de sine – la un pol psihastenicul, la celãlalt pol –
histeroparanoiacul. Introvertit/extravertit – la un pol schizoidul, la celãlalt
pol este hipertimul, º.a.m.d. Prin urmare, în judecarea fiecãrui caz conteazã