Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihogenii
433
Din ce motive se produce o deviere? Dacã aceastã anomalie are un motiv
din naºtere, se cheamã psihopaþi-biopaþi. Dacã vin bine din naºtere, dar
prin educaþie o apucã greºit, se cheamã psihopaþi-sociopaþi. Cel mai adesea
este un amestec între sociopatie ºi biopatie, deci sunt mixte.Prin biopatie
se înþelege o anomalie temperamentalã, înnãscutã. Existã variaþii dupã rasã,
coordonate geografice – dar în cuprinsul aceloraºi coordonate sunt variaþii
temperamentale. Dupã regiuni, se ajunge la caricaturizãri – este ardelean,
este oltean, etc. – deci diferenþe temperamentale.
Prin ele ne apropiem pânã la confundare cu realitatea înconjurãtoare.
Prima problemã e diferenþa între normal ºi psihopatie. Normalitatea rãmâne
o normã idealã, comparativã, un model mediu, un etalon destul de
imprecis, care are valoare în primul rând pentru actele de justiþie. Azi se
pune problemã dacã mai existã normalitate, sau dacã nu cumva ea ºi-a
pierdut caracteristicile. Ea e o noþiune necesarã (chiar dacã nu ar fi normalã),
deci sã nu ne pierdem capul, reperele.
In fond este vorba de o variabilitate a caracterelor, de la un centru normal
mediu, cãtre o lateralitate, cãtre o margine, cãtre o anormalitate,
anormalitate care, când devine antisocialã, adaugã atributul psihopatic.
Deci avem normal ºi anormal în proporþii dupã epocã, iar în cadrul
anormalului avem un anormal asocial (nepericuloºi) ºi anormal antisocial
(aici intrã periculoºii).
Cu aceastã restricþie, înþelegem ºi diferenþele actuale dintre concepþii:
cea anglo-saxonã se restrânge numai la conduitele antisociale, considerând
restul cã normali. Antisociale sunt actele confirmate de organele de drept.
E o concepþie liberalã americanã, care poartã rãspunderea pentru
schimbarea la faþã a întregii lumi, explicã oarecum uniformitatea actualã.
Concepþia francezã pretinde cã nu putem rãmâne doar la ideea de conduita
antisocialã, ci trebuie sã pãstrãm o caracteriologie care aratã predispoziþiile
unei persoane cãtre o patologie (concepþia americanã e puþin chioarã din
acest punct de vedere).
Ganushkin considerã cãîn studiul psihopatiei trebuie sã þinem cont de
patru principii: principiul totalitãþii (adicã dizarmonia trebuie sã cuprindã
toate laturile persoanei), principiul constanþei (manifestãri de esenþã,
constante ale persoanei, nu accidente nesemnificative), principiul
intensitãþii nepsihotice a fenomenului ºi principiul evoluþiei dinamice
(adicã în studiul fiecãrui subiect existã o succesiune de bine ºi de rãu, în
sensul cã numim perioadele de bine – de compensare ºi perioadele de rãu
– de decompensare, deci o ondulaþie în evoluþia unui psihopat).
Prototipul, tipul cel mai comun al psihopatului (al dezechilibratului, al
degeneratului, al traznitului, al neterminatului) -e un imatur, care din copilãrie,
adolescenþã, ºi ca adult ºi la bãtrâneþe, are anumite trãsãturi de caracter care-l