Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

432 Aurel Romila – Psihiatria
al lui de prematur reflectã ºi regimul social în care trãieºte, conflictul sãu
destinderea care e în lume, deci el reflectã un prezent istoric ºi mai reflectã
cât a putut sã asimileze din trecutul lumii ºi ce anume a asimilat. A asimilat
partea bunã a lumii sau aspectele de cruzime, de violenþã, rãzboi, de
barbarie, animalitate. Este deci în fiecare om o repetare a construcþiei lumii,
o repetare întotdeauna cu peripeþii ºi fiecare om este un model de victorie
a umanitãþii sau ratare a umanitãþii. În acest efort extraordinar de
construcþie a persoanei, subiectul trebuie sã rãmânã pânã la urmã un adult
integrat pentru microgrupul în care a fost fãcut. Atunci se vorbeºte de un
caracter armonios. Noþiunea de armonie este extrem de fragilã pentru cã
lumea înþelege prin armonie o noþiune esteticã. Noþiunea de armonie este
mai profundã, filosoficã. Omul trebuie sã ajungã la acea limpezime ºi
profunzime de caracter în care sã-ºi dea seamã de prezentul în care este ºi
de ce contribuþie i se cere ca sã realizeze un milimetru de progres. Realizarea
acestui milimetru cere o informaþie extraordinarã, un sacrificiu ºi o frânare
de la o cantitate enormã de vulgaritate ºi deci de viaþã ºi atunci adevãratã
armonie creeazã o distanþã între persoanã valoroasã ºi media care a renunþat
ºi la cunoaºtere ºi la progres. Adevãratul armonios nu are o eticã afiºatã,
nu face caz de asceza lui ºi nu se considerã în nici un caz sâmburele lumii.
Problema psihopatiei nu trebuie sã o dizolvãm într-o mulþime de etichete
ºi de aspecte superficiale de picturã ºi de descriptivism ºi teatralitate ºi sã
judecãm nu atât pitorescul ei, ci dacã omul a atins o conºtiinþã moralã. În
afarã de oameni normali ºi psihopaþi existã ºi o categorie de oameni normali
care triºeazã ºi care nu sunt demascaþi. Aceºtia au învãþat cum sã se poarte,
cum sã vorbeascã, cum sã reacþioneze în mod etic, dar în practicã ei continuã
sã aibã un comportament criticabil. Iatã deci cã se îngusteazã ºi mai mult
categoria normalului veritabil. Ne intereseazã nu atât dacã un individ este
hipertim sau hipotim, ar fi prea simplã clasificarea, ci ne intereseazã dacã
atinge sau nu valorile morale ale societãþii. Deci problemã psihopaticã este
una de filosofie, moralã, axiologie, deci o problemã de profunzime ºi nu de
picturã temperamentalã. În al treilea rând, dupã psihanaliºti, normal nu este
numai o convenþie statisticã ci un optimum psihic, care este o prevalenþã a
raþiunii – sã te înþelegi cu el ºi sã nu te temi cã ai rãmas singur cu el etc.
Deci normalitatea înseamnã ºi ceva pozitiv, adicã capacitatea de frânã
ºi de autocontrol al impulsurilor iraþionale care sunt în om, în propriul
inconºtient.
Majoritatea psihopaþilor stau în afara clinicii. Nu au de-a face cu
psihiatria niciodatã,ei nu sunt cotaþi cu acest termen de psihopaþi dar restul
lumii îi apreciazã destul de bine cã sunt niºte „trãzniþi“, cu anumite
ciudãþenii chiar pânã la abuz. Deci lumea face o psihiatrie neacademicã,
mai ales când este vorba sã se cãsãtoreascã.