Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

430 Aurel Romila – Psihiatria
VI. Tulburãri primare de somn
Sunt dissomnii (hipersomnii ºi insomnii) ºi parasomnii. Insomniile pot fi
primare (ca simptom izolat) sau secundare (în cadrul altor sindroame). Se
pot distinge insomnii de adormire ºi insomnia prin trezire precoce. În cazul
hipersomniilor este vorba mai ales de somnolenþa diurnã (care împiedicã
activitatea, conducerea auto), pânã la narcolepsie (un fel de boalã a
somnului de naturã subcorticalã). Parasomniile sunt activitãþile
somnambulice, legate de marea sferã a echivalenþelor epileptice, ºi atacurile
de panicã cu prevalenþã nocturnã ºi, de asemenea, schimbarea ritmului
circadian în patologia senilã (cu somnolenþã diurnã ºi insomnie nocturnã).
Insomniile conduc la un autotratament ºi, mai departe, la dependenþa
medicamentoasã. Hipersomniile cer tratament de stimulare a vigilenþei
ºi antidepresive. Schimbarea ritmului somn-veghe cere accentuarea
tratamentului sedativ-narcotic de searã, cu mobilizarea bãtrânului în
cursul zilei.
VII. Tulburãrile factice (suprasimulare
sau tulburãri superficiale)
Deformarea tulburãrilor clinice se poate face prin simulare (malingering),
suprasimulare (factitious disorder) ºi disimulare. Simularea este
provocatã de evitarea încurcãturilor medico-legale, a obligaþiilor de armatã,
a intereselor de moºtenire. Suprasimularea este legatã de evitarea
obligaþiilor sociale, de întreruperea lor, prin acceptarea internãrilor,
explorãrilor, a contactului medical. Iar disimularea este ascunderea
trecutului psihiatric pentru a putea continua profesiile, în care acestea sunt
contraindicate: avocatura, medicina, învãþãmântul, conducerea auto. Aceste
trei posibilitãþi trebuie avute în vedere în stabilirea oricãrui diagnostic.
Cu simptome fizice înseamnã simularea unor boli somatice (febrã,
cefalee, diaree). Simptomele psihice – unii spun cã aud voci, cã sunt
urmãriþi. Toate ca sã prelungeascã internarea.
3. Psihopatii
Psihopatiile sunt personalitãþi patologice, dizarmonice în care anumite
trãsãturi exagerate pot face rãu subiectului sau mai ales anturajului (Kurt
Schneider) sau dezechilibraþi psihic, sau caractere patologice.
Se poate vorbi de o perioadã clasicã ºi o perioadã modernã în studiul
psihopatiei. Perioada clasicã începe cu Prichard (1838 – „moral insanity“,
insuficienþa conºtiinþei morale), deºi încã Pinel vorbise despre manie fãrã
delir, iar elevul sãu Esquirol de monomanie instinctivã sau impulsivã.