Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

394 Aurel Romila – Psihiatria
depresivã, anxietatea, trãsãturi obsesiv-compulsive. În general, pacienþii
nu acceptã ideea cã ce au ei e o tulburare psihiatricã. S-a vorbit despre
pacienþi ca posibil crescuþi în case unde existã o îngrijorare excesivã privind
bolile sau unde existã prea puþinã cãldurã pãrinteascã, cu excepþia
momentelor când copilul era bolnav. Pacientul poate sã nu fie capabil sã-ºi
exprime trãirile în altã modalitate decât în termeni somatici.
Hipocondriacul e un nevrotic redutabil pentru psihiatru, pentru cã cautã
sã-l descurajeze ºi pe acesta. S-a vorbit chiar despre fuga în boalã. Sunt
nevrotici cãrora nu le place când dupã ce-i asculþi le spui cã n-au nimic, ei
vor o examinare obiectivã, dar ºi implicarea cã se va face ceva pentru
ameliorare. Este o interpretare nefavorabilã a simptomelor.
În tulburarea dismorficã existã un defect imaginar al corpului sau, mai
frecvent, al feþei. În istoric gãsim numeroase consultaþii la medici de diferite
specialitãþi medicale, dar mai ales dermatologi ºi chirurgi plasticieni. Se
întâlnesc concomitent simptome depresive ºi obsesiv-compulsive. Trebuie
eliminate, prin evaluare, depresia majorã ºi schizofrenia. Dacã simptomul
este de intensitate delirantã, atunci este vorba despre o tulburare delirantã,
subtip somatic, care poate rãspunde la medicaþia antipsihoticã.
Nevroza obsesivo-fobicã, descrisã de Pierre Janet, constã în trepiedul:
anxietate de fond, ºi pe ea obsesiile ºi fobiile. Aici tulburãrile nu sunt fizice
ºi psihice ca în neurastenie, ci exclusiv psihice. Se cheamã de aceea
psihastenie (denumirea sub care a descris-o Janet). Sunt persoane
vulnerabile, nesigure de sine, mai fricoase, niºte iepuri de familie. Dupã
ciocniri sau stresuri ambigui (ca de exemplu, boli, muºcãturi etc.), pe lângã
neliniºte adaugã obsesia (a morþii, eºecului), reprezentãri negative, greu
de suportat, care epuizeazã prin repetiþie absurdã (de care e foarte conºtient,
dar de care nu poate scãpa), ºi de care nu scapã decât în somn, de aceea ia
multe pastile, se îmbatã, sã doarmã ºi sã uite.
Nevroza fobicã. Fobiile, sau frica patologicã de ceva, sunt foarte variate,
cu denumiri pitoreºti. Cele mai frecvente sunt: agorafobia – fobia de spaþii
(nu mai merge singur, nu mai poate ieºi singur pe stradã, nu pot traversa,
nu pot lua un mijloc de transport, trenul, avionul, metroul etc.),
claustrofobie – nu pot rãmâne singuri în casã sau în spaþii închise (frecvent
liftul). Sau fobii de animale, de boli (mai ales cancer, SIDA, sifilis), de moarte
(este enormã).
In fobie se produce o deplasare de pe obiectul sau situaþia implicate în
conflictul intrapsihic pe alt tip de obiect sau situaþie, care produce apoi teama.
Este un compromis nevrotic. Pacientul substituie anxietãþii o fricã cu obiect.
Aceasta nu produce un confort total, dar este un obiect ce poate fi evitat ºi
prin aceasta pacientul este scutit de anxietate ºi disconfort, cu excepþia
situaþiilor în care întâlneºte sau aºteaptã sã se întâlneascã cu obiectul fobic.
Uneori fobia apare dupã un eveniment traumatic concret (exogen).