Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihogenii
383
sã devinã un personaj, adicã sã-ºi introjecteze un model social superior
din domeniile spirituale sau profesionale ºi practic sã absolve un liceu ºi o
facultate prin care sã i se deschidã o carierã, un viitor. Aceastã treaptã nu
se strãbate automat ºi ea este de fapt premiza nevrozei. În caz de eºecuri
mari, tot în aceastã perioadã debuteazã ºi marile psihoze endogene. Dar,
cum spuneam, acum se pun bazele nevrozei, pentru cã din motive obiective
ºi subiective nu se încheagã convingerile unei personalitãþi ºi ale unui
caracter, ci iese o ambiguitate care în fond nu ºtie ce vrea ºi care în loc sã
devinã un adult creator, va suferi ca nevrotic sau, pur ºi simplu, va nega
adultul la modul psihopatic. Iatã de ce nevroza nu poate fi înþeleasã fãrã
noþiunea de psihopatie, de psihozã, de normal. Este congenerã, o cale din
mai multe cãi posibile ºi asta explicã de ce, la vârsta adultã, unul din
generaþia ta este creator, altul psihopat, altul nevrotic, altul psihotic. Toþi
se întâlnesc cu mai mult sau mai puþin aceleaºi condiþii, evident în mod
individual, cu particularitãþi personale. Bineînþeles cã nu au aceeaºi stofã
congenitalã. Aici apare conceptul de vulnerabilitate, o modã pe care
Timiºoara a importat-o din Germania, cu toate cã Morel ºi Magnan vorbeau
deja de degenerescenþã cu mai mult de o sutã de ani în urmã.
Factorii care explicã nevroza nu sunt alþii decât factorii personalitãþii
normale, care întâlnesc o persoanã cu vulnerabilitate complexã. Pe de o
parte un ego moºtenit, mai slab, deci pãrinþi cu anumitã psihopatologie
sau chiar nevrozã, ºi mai important, imaturitatea se explicã prin strãbaterea
imperfectã a etapelor expuse în schema lui H.Ey ºi în primul rând relaþia
cu pãrinþii pe care psihanaliza a ipostaziat-o în complexul Oedip, din care
trãieºte. E de reþinut nu atât o mare încurcãturã sexualã, cât un eu mai
fragil, mai temãtor, mai sensibil, mai speriat de istorie ºi de noutatea
înconjurãtoare, mai prudent, mai dependent ºi, de ce nu, mai laº, fãrã
curajul de a risca, dorind în mod excesiv absolutul, perfecþiunea, prevenirea,
evitarea haosului, dezordinii, murdãriei, ºi în fond frica de coexistenþã.
Partenerii pot avea SIDA, dar asta nu scuzã onania ºi burlãcia, ceilalþi sunt
rãi, dar trebuie sã-i conduci sau sã le fi subordonat, pe scurt, admiþând mai
mult sau mai puþin în secret o filosofie a ratãrii, suferinþei, resemnãrii,
umilinþei, ca ºi cum se poate trãi fãrã luptã, competiþie, victorie, etc.
Nevroza se desfãºoarã în principal în planul eu-lui (al conºtiinþei de
sine), al intimitãþii subiective ºi, de aceea, ea poate fi nu numai ignoratã ci
ºi disimulatã, deºi subiectul e de multe ori în viaþã la limita compulsivã a
confesiunii, a mãrturisirii. Când mãrturisirea se face la momentul tinereþii,
al dragostei, aceasta poate aduce un echilibru, dar celãlalt poate sã se sperie
de romanul tãu. Se înþelege de ce nevroza este tratatã cu o pseudoînþelegere,
aºa cum de pildã toþi se pricep la fotbal, dar de fapt foarte puþini nevrotici
pot întâlni un om compensator, care poate fi un psihiatru, pentru cã în