Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihogenii
381
al blocului, pentru cã în bloc sunt zgomote ºi el e nevrotic. Copiii se joacã
în faþa ferestrei sale ºi el e nevrotic.
Situaþia aceasta a fost mai expresivã în vechiul regim, când lucrurile erau
tratate empiric, în termenii numãrului de zile de concediu medical, sau
calitatea medicului era în funcþie de acest indicator. Aºa ne-am ºi trezit cu
anumiþi organizatori deveniþi mari psihiatri. Iatã cum conceptul de nevrozã
a cãpãtat un accent socio-cultural ºi politic ºi a dus la un fel de spaimã,
pentru ca în cazul în care boala se prelungeºte, medicul, ca sã poatã ajuta
totuºi bolnavul, îi schimbã diagnosticul în diferite etichete psihotice.
Lumea aºa-zis „sus-pusã“ sau „bunã“ s-a ferit de acest diagnostic,
preferând un tratament discret ºi disimulat sub eticheta insomniei, cefaleei,
ameþelilor, adicã a unor simptome izolate.
Vremurile sunt în schimbare ºi pentru nevroze. Se trece de la un concept
de masã la o persoanã individualã. Înfloresc ofertele de psihoterapii,
bioenergie, psihanalizã; rãmâne însã nevroza ca principala sursã de diagnostic
pentru toate specialitãþile ºi numai cazurile dificile ajung în sfârºit
la psihiatru. Sã mai spunem ºi cã foarte multã lume nu-ºi dã seama cã este
nevroticã, decât dupã ce a strãbãtut o perioadã grea ºi a ajuns la o soluþie
fericitã (de exemplu, dupã un divorþ o recãsãtorire cu normalizarea situaþiei,
schimbarea unui serviciu, o cãlãtorie în Occident, etc.). De fapt, nevroza
trebuie înþeleasã ca parte a sistemului psihopatologic ºi ca diferenþã faþã
de normal.
Idealul este ca fiecare om sã strãbatã de la naºtere la moarte câteva etape
de complexificare, de diferenþiere a psihicului, care sã-l conducã la
maturitatea adultului adaptat, prosper, creator, socialmente valoros,
familist, pe scurt un cetãþean de valoare, onorabil. La acest rezultat se ajunge
prin lupta constituþiei genetice cu educaþia dobânditã într-un sistem
istorico-cultural.
Normalitatea trebuie înþeleasã nuanþat, cu cel puþin trei etaje. Un etaj
creator, care nu e totdeauna permanent ºi nu e apanajul geniului, pentru cã
în acest caz umanitatea ar avea prea puþin pe un segment istoric. Este vorba
de o dispoziþie, o propensiune pentru colaborare, pentru unirea eforturilor,
pentru solidaritate, pentru construcþie sociala, cu un optimism ºi un sacrificiu
obiºnuit, neeroic. Este o vreme de pace într-un climat estetic, în care tensiunile
sunt privite critic, obstacolele, sunt depãºite ºi existã mereu o speranþã, un
viitor de mai bine, totul se face discret ºi armonios, fãrã falsul hipomaniei
sau isteriei. ªi aºa existã cât de cât un progres la scara micro– sau macrosocialã.
Bineînþeles se ajunge aici dupã multã socializare, educaþie eticã, integrare ºi
metabolizarea stresului. În acest etaj existã personalitãþile, adicã persoanele
reuºite, fiecare având un roman, o odisee, o competiþie, o concurenþã pentru
afirmare ºi chiar pentru imortalizare.