Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

380 Aurel Romila – Psihiatria
Conceptul de nevrozã este socotit boalã minorã în contrast cu conceptul
de psihozã, care e socotit boalã majorã. Conceptul de nevrozã conþine un
conflict interior, în contrast cu conceptul de psihopatie care implicã un
conflict exterior subiectului. Conceptul de nevrozã implicã un anume nivel
al conºtiinþei de sine, care face ca bolnavul sã se socoatã bolnav (are
conºtiinþa bolii, are insight-ul, ceea ce înseamnã cã el cautã psihiatrul, cautã
tratamentul ºi este în general compliant, în contrast cu psihoticul care în
general nu are conºtiinþa bolii, nu vrea sã audã de psihiatru ºi spital ºi nu
e compliant, nu e sigur cã va face tratamentul).
Tulburãri psihice de adaptare
Sunt dezechilibrãri fugare, de câteva zile pânã la maximum 6 luni, care
adesea nici nu ajung la psihiatru, deci nu sunt tratate sau se autotrateazã
cu tranchilizante, antidepresive, etc. Aici intrã evenimentele stresante ale
oricãrui om (veºtile proaste, necazurile, frustrãrile, nedreptãþile, conflictele,
neînþelegerile în dragoste, promovãrile întârziate), pe scurt, dramele adesea
neºtiute ale fiecãruia ºi care forþeazã limitele normalitãþii. Se pune un
criteriu de duratã ºi intensitate a conflictului pentru a se face trecerea spre
capitolul nevrozelor.
În funcþie de timp ele pot fi tulburãri acute (pânã la psihoze scurte),
subacute (chiar tulburãri schizofreniforme) ºi cronice (în care trebuie sã
introducem dupã DSM IV – sindromul de stres posttraumatic).
2. Nevroze
Psihopatologia nevrozei
Conceptul de nevrozã trebuie refãcut pentru cã a fost deformat. A fost
simplificat, în sensul cã a fost considerat ca o reacþie a omului sãnãtos
supus la „suprasolicitare“. El se confundã oarecum cu obosealã ºi
surmenajul ºi se aºteptã ca, prin repaos ºi eventual somnoterapie, subiectul
sã se restabileascã. În clinicã însã se constatã cã factorii stresanþi imediaþi
nu sunt întotdeauna foarte clari, cã nevroticul pare întotdeauna încurcat ºi
în dificultate de a-ºi exprima suferinþa ºi, ca sã comunice cu medicul, ajunge
pur ºi simplu sã spunã „mã doare capul, sufãr cu capul, sufãr de nervi“. Aºa cã
nevroza s-a vulgarizat, s-a ajuns la o confuzie cu psihopatia ºi s-a ajuns în
acelaºi timp ºi la un conflict cu autoritatea, care a vãzut în nevrotic un
simulant, un om care fuge de muncã, pe care nu te poti baza. Confuzia a
alimentat ºi o ambiguitate medico-legalã, în sensul cã anumiþi psihopaþi
fac acte antisociale ºi apoi se vor iresponsabili pe bazaunor certificate de
nevrozã, astfel cã nevroticul a ajuns în anumite situaþii ºi un fel de terorist