Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

378 Aurel Romila – Psihiatria
Conþinutul depresiei este deci inteligibil, legat de importanþa pierderii
(unii se jeneazã sã spunã obiectul). Pe moment nu ne dãm seama exact
dacã depresia nu e endogenã (depresia e depresie); ne întrebãm dacã nu
cumva are tendinþa la dezvoltare endogenã. De aceea diagnosticul se face
prin aprecierea anamnesticã corectã a factorului declanºator, pe care dacã
nu-l gãsim, spunem depresie endogenã, în cadrul PMD, psihopatiei
distimice sau schizofreniei dupã trecerea episodului delirant.
Sindromul paranoid reactiv cuprinde reacþii de persecuþie favorizate de
anumite situaþii ºi caracteristici ale unor persoane, susceptibile de persecuþie.
Sunt fenomene de alienare obiectivã, de ex. la emigranþi, care pleacã în
necunoscut ºi nu ºtiu bine limba, nu ºtiu ce se va întâmpla cu ei – e aºanumitul
paranoid de izolare prin necunoaºterea limbii. S-a descris ºi
paranoidul acut al drumului de fier, dupã lungi cãlãtorii cu trenul, la sfârºitul
secolului trecut, ajungeau obosiþi, epuizaþi la destinaþie ºi apãreau interpretãri
de persecuþie. Persecuþia se amplificã dacã eºti surd; surdul interpreteazã
persecutor, vede cã miºti buzele ºi crede cã spui ceva nefavorabil despre el.
Altã categorie sunt prizonierii de rãzboi (delirul prizonieratului), sau ofiþerii
care sunt primele victime ale propriilor soldaþi. În mulþimea reacþiilor de
persecuþie se pot include ºi exagerarea persecuþiilor reale sau o mulþime de
situaþii în care se fac interpretãri negative. Reacþiile paranoide sunt greu de
interpretat faþã de adevãratele sindroame paranoide care sunt absurde ºi de
la început îþi dai seama cãai de-a face cu un bolnav mintal. În reacþiile
paranoide se pleacã de la o verigã realã, este deci ceva verosimil. În reacþia
paranoidã se poate produce o contaminare ºi poate fi o reacþie în 2 sau mai
mulþi. Aceste reacþii se propagã cu o vitezã mare în comunitate. Sunt legate
nu de catastrofa directã ci de ameninþarea ei probabilã.
Reacþia paranoiacã este cea mai interesantã reacþie psihoticã. Numitã
„paranoia acutã“ – reprezintã declanºarea unui delir cronic sistematizat
printr-o cauzã realã. Este vorba de o personalitate cu un potenþial paranoiac
care pãþeºte o mare frustrare. Reacþia este durabilã, pe viaþã. Deci în
romanul paranoiacului prima premizã poate fi realã, însã este interpretatã
cantitativ ºi calitativ disproporþionat. Frustrarea nu este fantasticã ci realã.
Alta este paranoia slabilor (delirul senzitiv de relaþie); exemplul didactic
fiind fetele batrâne, care fac un delir de interpretare datoritã vieþii lor triste
ºi sensibile pe care sunt forþate sã o ducã. Cu cât trec anii, lumea crede cã
valoarea intrinsecã scade, ºi persoana e abordatã din ce în ce mai direct ºi
la un preþ mai mic, lucru total traumatizant. Când vin cele mai tinere, creºte
tensiunea în mediul feminin ºi se ajunge la interpretare, la delir; e delirul
senzitiv de relaþie descris de Kretschmer; tot ce se vorbeºte în jur e despre
tine, în legãturã cu soarta ta, „ia uite la urâta aia“. În diagnostic se þine cont
de sensibilitatea persoanei, de fineþea ei sufleteascã, cã are un interior
dezvoltat, sensibil. Dupã ce vezi cã e un om integru, fãrã fenomene