Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihogenii
377
Prãbuºirea e ºi vegetativã, adicã se poate muri de spaimã (colaps, infarct
etc.). Oricum reacþia de groazã este cu transpiraþii, cu tremurãturi,
tahicardie, pierderea controlului sfincterian. Alte elemente în afara fugii
ar fi împietrirea (dovedind tot lipsa de apãrare), aruncarea în bãtaia focului
mitralierei (ca gest de ºoc ); de ex. la Hiroshima, Nagasaki – umbre umane
prãfuite, adevãrat ºir al fantomelor, mergând absente fãrã sã ºtie încotro.
În astfel de situaþii, psihogenia nu mai întruneºte criteriul inteligibilitãþii.
Nu-þi poate povesti cum a fost, ce a fãcut, pentru cã e caz de reanimare,
adicã de pus în condiþii de protecþie fizicã în primul rând – se pune în
pãturã, la cãldurã, i se dau sã înghitã lichide sau i se pun perfuzii, se dau
sedative, tranchilizante sau neuroleptice în funcþie de T.A., se dau chiar
anestezii, se scoate din focar, se duce în spatele frontului. E deci o psihiatrie
militarã sau paramilitarã.
Efectul de masã (vezi „Psihologia mulþimilor“ Gustave Le Bon) – se
produce un efect de contaminare în masã, printr-un mecanism de zvon, de
apropiere a morþii, de teroare a morþii, oamenii se înfricoºeazã reciproc ºi-
ºi pierd forþa de apãrare. Sunt lucruri foarte bine cunoscute, aºa cã armatele
se tem azi de panicã în rândul trupelor.
Reacþiile de ºoc dureazã ore, zile, 2-3 sãptãmâni, dau restitutio ad integrum,
sau dacã sunt personalitãþi fragile sau bolnave anterior, se pot continua
cu decompensãrile acestor personalitãþi.
Reacþiile de subºoc
Sunt scurte sau durabile, în general pânã la 6 luni. Sunt reacþii datorate
în primul rând nu atât stresului propriu-zis, cât caracterului persoanei.
Sunt deci psihopaþi iritabili, nervoºi, îi contrazici ºi le sare þandãra ºi pot
omorî pe oricine, fac stãri de afect („ºtie el de ce l-am lovit, m-a înjurat, mi-a
rânjit, s-a uitat nu ºtiu cum, aºa sunt eu la mânie“ – când auzi „aºa sunt eu“
imediat pui diagnosticul de psihopatie impulsivã).
Reacþiile de subºoc sunt psihoze neconfuzionale, bolnavul este orientat
temporo-spaþial, cu conºtiinþa aparent clarã, dar face reacþii psihotice. Reacþia
de subºoc cea mai tipicã e depresiunea reactivã de doliu, la pierderea persoanei
îndrãgite (copii, pãrinþi, bunici, rude, rar pisica, cãþelul, calul etc.), dupã care
viaþa nu mai pare la fel ºi credem cã niciodatã n-o sã mai fie ce-a fost. Din
punct de vedere psihanalitic e vorba despre pierderea obiectului (adicã a
obiectului îndrãgit, în care am investit). Investirea afectivã se numeºte catexis.
Pierderea e o pierdere afectivã. Noi le dãm pastile pentru cã ºtim cã se va
cicatriza cu timpul; timpul ºterge, reorganizeazã ºi poate reveni capacitatea
de catexis, reinvestirea în altceva, altcineva, sã mergi mai departe. Aici se
pierde o rãdãcinã profund umanã, pentru cã oricât de independent ai fi, eºti
totuºi totdeauna dependent de ceva.