Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihogenii Capitolul VI 375
Psihogenii (tulburãri de stres)
Psihogeniile, endogeniile ºi organogeniile (cerebrogeniile, somatogeniile)
formeazã cele trei pãrþi ale psihiatriei speciale. Patologia este de
fapt exogenã sau endogenã sau o combinaþie exo-endogenã. Patologia
exogenã este psihogenã sau în combinaþie cu endogenã sau organogenã.
Psihogeniile se definesc ca acele boli psihice care sunt determinate de
cauze psihice, exterioare psihicului incriminat. Psihogeniile survin dupã
traume (stres psihic, psihogen) care dezechilibreazã pe toatã lumea încazul
unor ºocurisevere sau numai pe anumite persoane, mai predispuse, în
stresurimai uºoare. Factorul psihogen poate acþiona direct, într-un context
violent, sau indirect, prin imaginea ºi reamintirea unui context violent
(retrãirea violenþei la vederea unui film de groazã).
Psihogeniile urmeazã cele trei legi stabilite de Jaspers (1913), adicã sunt
reacþii (nu procese spontane) ce urmeazã unor traume evocabile imediat
sau pe parcursul evoluþiei; toatã întâmplarea este inteligibilã, nu incredibilã
sau fantasticã ºi evoluþia este cel mai adesea cãtre o revenire la nivelul
iniþial (scade pe mãsura rezolvãrii traumei sau îndepãrtãrii de ea) cu
excepþia dezvoltãrilor, a cãror evoluþie înseamnã o complicaþie progresivã.
Clasificarea psihogeniilor.
Psihogeniile se împart în psihogenii acute (subacute) ºi cronice.
Psihogeniile acute cuprind reacþia de ºoc (delirium psihogen), cele subacute
cuprind psihozele reactive depresivã, paranoidã, isteria de detenþie,
iatrogeniile, reacþiile nevrotice, decompensãrile psihopatice. Patologia
cronicã este reprezentatã de nevroze, psihopatii ºi patologia impulsivã,
dezvoltarea paranoiacã.
Aceasta este patologia psihogenã primarã. Mai întâlnim ºi patologia
psihogenã secundarã, intricatã în debutul ºi evoluþia endogeniilor, în debutul
ºi evoluþia organogeniilor. Practic, în orice caz trebuie stabiliþi aceºti trei factori
ºi proporþia lor conferã prioritate unuia dintre factori la diagnostic.
La noi, concepþia despre psihogenii a fost simplificatã ºi greºit înþeleasã,
adicã acestea au fost concepute ca niºte simple efecte ale unor traume
psihice. Ori, în întâlnirea cu trauma, þinem întotdeauna cont de factorul
persoanã, adicã cine se întâlneºte cu trauma (aºa-numita vulnerabilitate).
De aici rezultã efecte variate (unul poate ieºi normal, altul nebun), deci
semnificaþia traumei nu este aceeaºi pentru orice persoanã.
A doua distincþie e cã trauma a fost primitã în mod individual sau
colectiv, efectul de masã fiind altul. Efectul, adicã apariþia psihogeniei,