Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

374 Aurel Romila – Psihiatria
întâmplare, aleator o reþetã cu un anume medicament. Cura presupune trei
faze: adaptarea la dozã ºi tipul preparatului, tratamentul intensiv (platoul) –
cam patru sãptãmâni, care apoi descreºte cãtre tratamentul de întreþinere, pe o
perioadã de minimum doi ani de la externare. Tratamentul de azi e neurotrop
de fapt ºi nu psihotrop cum am vrea noi; adicã acþioneazã în substratul organic
al creierului ºi e capabil de psihotolizã, adicã delirolizã ºi halucinolizã,
modificã dispoziþia, e deci ºi antidepresiv. Cu mult mai puþin e capabil sã
scoatã din apatie care nu trebuie confundatã cu depresiunea.
Cura minimã de spital þine 6 sãptãmâni, dupã care urmeazã cura de
întreþinere. E absolut firesc ca un medic sã vadã un bolnav cât o trãi, ãsta e
idealul în terapie. Din pãcate, din cauza greutãþilor organizatorice imense,
un bolnav trece prin mai multe spitale ºi mai multe mâini, lucruri rele ºi
criticabile, deci adesea suntem noi o frânã în tratament fãrã sã vrem.
De fapt, tratamentul medicamentos este inclus într-un program terapeutic
de resocializare, care incepe propriu-zis dupã zece zile de acomodare a
bolnavului cu medicamentele ºi cu instituþia. El constã în antrenarea
bolnavului într-o reþea de ateliere terapeutice, unde patru ore de cinci ori pe
sãptãmânã se încearcã învãþarea unui stereotip util. Bineînþeles cã nu toþi
bolnavii doresc de la început acest lucru ºi oricum nu trebuie forþaþi de cãtre
personal. Dupã amiaza, se pot face gimnasticã medicalã, plimbãri, artterapie,
meloterapie, psihoterapie de grup, vizite ale familiei. Schemele acestea sunt
orientative fiindcã fiecare caz îºi are nuanþele lui, care obligã la variaþii continue
ale programului de resocializare. În psihoterapia individualã se
urmãreºte reconstrucþia persoanei cãtre nivelul ei anterior sau dacã nu o
reorientare ºi în orice caz menþinerea unui program activ la domiciliu. Se
încurajeazã autonomia bolnavului.
Schizofrenul trebuie apropiat de activitãþile practice elementare pe care
el le subapreciazã ºi le lasã pe seama familiei de care e dependent prin
supraprotecþie. Enorme probleme sunt câºtigarea sau menþinerea unei
prietenii sau a unei cãsnicii. Divorþul este aproape regula, ºi destinul
copiilor lui nu îl preocupã. Problema noastrã este sã prelungim perioada
de capacitate de muncã, sã-l incadrãm ºi sã îl menþinem în activitãþi, unde
odatã stabilit el poate fi de utilitate ºi uneori mai apreciat decât personalul
obiºnuit. Dacã nu se poate pensiona trebuie de asemenea încurajat sa
rãmânã activ. Oricum schizofrenia rãmâne unul din handicapurile majore
ale psihiatriei ºi sunt încã extrem de multe lucruri de fãcut în câmpul
psihiatriei sociale ºi comunitare.