Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

30 Aurel Romila – Psihiatria
lanþ de reflexe ce rãmân inconºtiente ºi se numesc Superego, care e cenzorul
moral al persoanei, al judecãþilor noastre, care ne dã sau nu o satisfacþie
completã (pentru cã exisã fenomenul vinovãþiei, al culpabilizãrii). Ceva
din inconºtient vine ºi problematizeazã ºi poate strica din satisfacþie. Din
acest conflict de instanþe, între inconºtient (Id) ºi Superego rezultã un Ego
puternic sau slab. Un Ego puternic ia cunoºtinþã de toatã problematicã, o
satisface, dar cum se poate, adicã adaptat la realitate, conform realitãþii.
Deci stãpânul normal e un om adaptat la realitate, la principiul realitãþii.
Structura psihicului
Prima schemã a psihicului cu conflictul conºtient – inconºtient (ºi cu o
derivaþie preconºtientã) nu l-a satisfãcut pe Freud, care ºi-a reformulat teoria
concepând de data aceasta psihicul ca o structurã compusã din regiuni
funcþionale (nu trebuie confundat cu o anatomie topograficã). Psihicul sar
compune din Id, Ego ºi Superego.
Id-ul este total inconºtient ºi locul pulsiunilor instinctuale de care am
vorbit mai sus. Este rezervorul de energie primordial, este complet
neorganizat ºi se conduce dupã principiul plãcerii în contrast cu Ego-ul,
care se conduce dupã principiul realitãþii ºi organizeazã contactul cu mediul.
Tot de Id sunt ataºate ºi visele. Astfel, în somn se produce o relaxare a
cenzurii prin care Id-ul devine predominant. Dupã Freud, visul ar avea
tocmai aceastã structurã ºi funcþie complexã de a pãzi somnul, moderând
excitaþia Id-ului, iar pe de alta parte de a deghiza aceste impulsuri sub o
formã simbolicã, descifrabilã prin tehnica psihanaliticã. Freud a numit visul
drept calea regalã de studiu al inconºtientului subliniind astfel valoarea
metodologicã. Aceastã interpretare a fost punctul de plecare pentru arta
suprarealistã ºi oniricã.
Ego-ul reprezintã o organizaþie coerentã, cu sarcina de a evita neplãcerea
ºi durerea, reglementând descãrcãrile Id-ului, conform cu cerinþele lumii
externe. Freud descoperã Ego-ul în cursul fenomenului de rezistenþã ºi îl
concepe ca o organizaþie strâns legatã de conºtiinþã ºi realitatea externã ºi
concomitent operând inconºtient asupra instinctelor. Deci conºtiinþa à la
Freud este doar una din funcþiile Ego-ului. Ego controleazã motilitatea,
percepþia, contactul cu realitatea ºi inhibã instinctele primare ale Id-ului.
Studiind dezvoltarea ontogeneticã a Ego-ului, Freud constatã cã la
naºtere copilul nu are Ego ci doar Id ºi de aceea este total dependent de
Ego-urile pãrinþilor. Contactul ºi schimbul cu lumea exterioarã modificã
Id-ul ºi formeazã Ego-ul, în care se substituie progresiv principiul plãcerii
cu principiul realitãþii. Dacã conflictul era la început între Id ºi lumea
exterioarã, acum este între Id ºi Ego.