Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

370 Aurel Romila – Psihiatria
Nivelul personalitãþii premorbide. Un prognostic defavorabil se leagã de
un intelect sãrac, de debut în adolescenþã, de formele lente – simple sau
hebefrenice, de tratamentul necorespunzãtor ca dozã, combinaþie
medicamentoasã, duratã, cu familii indiferente sau ostile sau medii de
reîntoarcere nepermisive sau rigide. De asemenea, un factor de considerabilã
importanþã e încrederea ºi supunerea la tratament. E de urmãrit ca bolnavul
sã ajungã sã aibã conºtiinþa bolii sale ºi sã accepte tratamentul de întreþinere,
ca ºi restul recomandãrilor pentru a evita recãderile.
Oricum, prognosticul este astãzi cu mult mai favorabil decât era în era
preneurolepticã. Deºi nu se poate vorbi de un viitor cert, sunt ºanse de
recuperare care depind în mod decisiv de perfecþionarea spitalelor de
psihiatrie. Trebuie sã recunoaºtem, cu toate acestea, cã uneori recãderile
sunt inevitabile, deºi se respectã toate recomandãrile, ceea ce ne obligã sã
presupunem cã procesualitatea schizofreniei conþine un dinamism
misterios, chiar când aparent e vorba de o remisiune de bunã calitate.
Frecvenþa ºi durata recãderilor creºte de-a lungul anilor, ceea ce conferã
existenþei bolnavilor un du-te – vino între internãri ºi externãri. Ar fi greºit
sã considerãm cã tratamentele sunt iluzorii.
Terapie
E pe viaþã. Se poate considera cã a început o datã cu introducerea curei
de insulinã, adicã cu deceniul 4 al acestui secol; deci pânã în 1930,
schizofrenia era o boalã intratabilã, din ea scãpau doar 25% prin vindecare
spontanã sau miraculoasã. De atunci procentul ameliorãrilor sociale, deci
a posibilitãþilor de externare, sunt pânã la 80 – 90%, dupã autorii ºi forþa
clinicii care îi trateazã.
Tratamentul schizofreniei trebuie sã aibã urmãtoarele caracteristici:
precoce (tratamentul din primii trei ani dã remisiunile cele mai bune, în
timp ce o schizofrenie neglijatã trei ani e mai greu de tratat); complex, durabil
(toatã viaþa, cel puþin doi ani dupã externare), individualizat (nu existã o
reþetã standard, tratamentul e conform cu bolnavul), flexibil (fiindcã la
acelaºi bolnav trecem în decursul anilor prin toate variantele posibile),
consecvent (ceea ce þine foarte mult de concepþia terapeuticã).
Obiectivele tratamentului sunt imediate (minore, tactice) ºi îndepãrtate
(majore, strategice). Obiectivele minore sunt suprimarea fenomenelor
psihopatologice, deci e un tratament antipsihotic; prin aceastã suprimare,
rãmânem în faþã cu apato-abulia, cu hospitalismul, deci cu handicapuri
mari ºi atunci obiectivul major ºi depãrtat este resocializarea. Practic azi
trãim o epocã în care internãrile ºi externãrile se fac dupã o metodã rapidã,
pripitã – metoda pâinilor, a brutãriei rapide, bagi ºi scoþi, rumenit sau nu
se vinde oricum.
Care sunt metodele pentru a realiza aceste obiective? Metoda cea mai
importantã e a tratamentului în spital. Schizofrenia este o boalã care trebuie