Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
367
povestea va fi tranºatã ºi bãgatã la epilepsie care e o boalã organicã, mai
grea decât schizofrenia, deci din acel moment aspectele paranoide trec pe
planul doi, sunt mai puþin interesante, nu vom lupta cu halucinaþiile,
dându-i mereu haloperidol, fiindcã pe noi ne intereseazã sã þinem în frâu
fenomenul epileptic, care este agresiv, violent, declanºator, periculos pentru
el ºi alþii. Aici vom vedea dosare groase, cu ambele diagnostice, ba epilepsie,
ba schizofrenie paranoidã. Pediatrul are chiar o probã terapeuticã – dã un
fenobarbital ºi vede el... Noi am pierdut acest obicei la adulþi, dar vreau
sã-l introducem la cazurile dubioase. Deci excludem total cealaltã medicaþie
ºi dãm trei zile fenobarbital. Dacã agitaþia trece ºi delirul se risipeºte, atunci
vei vedea cã aceste fenomene aparþin altui tip de proces. Tratatele nu spun
sã facem aceastã deosebire, ele merg pe deosebiri psihopatologice, adicã
epilepticul e vâscos, bradipsihic, monotematic, e mult mai îngust, e
hipocondriac, minuþios, cenestopat, halucinaþii mai mult vizuale, în timp
ce schizofrenul e mai abstract, cu fenomene de influenþã exterioarã, cu
pseudohalucinaþii auditive. Aici nu poate exclude fenomenul chiar un EEG
negativ, chiar activat ºi efectuat repetat. S-a înregistrat ºi fenomenul opus,
de a pune prea frecvent diagnosticul de epilepsie temporalã, în cazuri de
schizofrenie paranoidã. Aceºtia pot fi psihiatri de formaþie neurologicã,
pentru care boala mintalã unicã nu este schizofrenia cum este la psihiatri
ci este epilepsia.
Relaþia cu demenþa. Schizofrenii îmbãtrânesc într-un mod special. Fizic
par mai pãstraþi iar mintal tind cãtre o apatoabulie finalã, care practic e
foarte aproape de demenþã. ªi totuºi nu este demenþã propriu-zisã cu
prãbuºirea organicã a memoriei ºi dependenþa absolutã de mediu. Este
mai mult o indiferenþã desãvârºitã la trecerea timpului ºi istoriei.
Mai sunt de fãcut anumite diferenþieri, faþã de simulant. La puºcãrie,
înainte de armatã, se joacã scena nebuniei. Începe un amok. Psihiatrul care
e de teritoriu va fi ºi un mic vultur, care cunoaºte întâmplãrile comunitãþii,
valurile chemãrii ºi tot ce înseamnã simulare. Trebuie vãzut contextul
psihogen, inteligibil, prin care transpare interesul antisocial. A ieºit din
vârsta armatei, s-a terminat, a intrat în cele „omeneºti“ – scandalurile
psihopaþilor, beþiile, tâlhariile ºi bãtãile. Urmeazã apoi omul normal,
gospodarul, care poate avea probleme cu gestiunea.Timp de mulþi ani nu
a avut probleme cu controalele, a ieºit perfect pentru cã nu s-au fãcut. Când
vine un debutant încãpãþânat, cãruia nu îi este fricã de ameninþãri, va
descoperi încurcãturile. În faþa acestei situaþii, se produce o catastrofã. Nici
amicii, nici ºeful nu te mai cunosc. Atunci se fuge rapid cu el la Spitalul
Central, fiindcã în jur de 50 de ani a înnebunit, nu mai ºtie de el.
Acestea sunt situaþii frecvente de simulare masivã, pe care trebuie sã le
ºtiþi. Dacã la asta adaugãm intelectualul, care nu credea cã poate fi închis
ºi numai când se vede în celulã îºi dã seama cã este o realitate ireversibilã,
vã daþi seama cã reacþia lui poate semãna cu o schizofrenie, cu agitaþie