Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
363
boala respectivã; ºi la urmãtoarea se repetã, aºa încât psihiatria apare foarte
grea în ajun de examen mai ales. Arhitecturizarea asta merge foarte greu.
Înºirând în ordinea apropierii ºi depãrtãrii de diagnosticul pozitiv ar fi:
schizotimia, schizoidia, parafrenia, paranoia, schizofrenia afectivã, psihoza
maniaco-depresivã, tulburarea schizofreniformã, halucinaþia Wernicke,
oligofrenia, neurastenia cenestopatã, psihastenia, crizele isterice, confuzia
mintalã, epilepsia, demenþele. Ar fi aproape toatã tabla nosologicã a
psihiatriei, cu toate acestea nu e o ordine întâmplãtoare. Spre deosebire de
psihopatologie, unde tabla nosologicã se expune de la uºor la complex, adicã
psihopatii, nevroze, psihoze, demenþe, o ordine naturalã a gravitãþii, în
diagnosticul diferenþial trebuie sã porneºti de la schizofrenie, ea intereseazã.
Ce are comun cu schizotimia? Are izolare, timiditate, ruºine, introversie.
Ce are deosebit? aºa e totdeauna, are realizãri sociale de care nu se plânge
ºi nu poþi pune diagnosticul. Schizotimul poate fi academician, deci are o
condiþie de a pune la dispoziþie gândirea abstractã ºi de a proiecta în forme
sociale de creaþie. Asta dacã e intelectual strãlucit; e un anume tip de artist
abstract, anume tip de creator mai încuiat – nu participã la banchetul dat
în cinstea lui, ne sfideazã. Dacã e fatã, schizotimia nu o opreºte sã iasã
doctor, dar se cãsãtoreºte mai greu ºi are nevoie de un partener relativ
asemãnãtor. Rãmâne o persoanã mai discretã, conºtiincioasã la serviciu ºi
serioasã ºi rezervatã în relaþiile de familie, mama îngrijoratã.
Schizoidia presupune o calitate nouã, care face din subiect un tip bizar,
fãrã sã aibe semne psihotice, nu duce o viaþã de grup, nu se cãsãtoreºte de
loc, îºi vede de viaþã în mod misterios. Contactele cu lumea sunt minime,
formale, reci, persoana se adânceºte de obicei în studii abstracte de
bibliotecã, evitând spectacolele, demonstraþiile, lupta, viaþa.
Schizofrenia paranoidã e foarte apropiatã de parafrenia fantasticã, în
ambele fiind vorba de un delir cronic incoerent. Deosebirea constã în faptul
cã parafrenia, în afara momentelor delirant – halucinatorii, dã impresia
unei personalitãþi neautiste care se comportã relativ normal.
Are comun cu paranoia delirul de persecuþie, dar nu se poate confunda
cu aceasta, fiindcã paranoia reprezintã un delir cronic sistematizat
nehalucinator, bazat pe o interpretare falsã dar cvasiverosimilã a realitãþii.
Paranoiacul proiecteazã o pseudorealitate pentru care luptã ºi convinge; e
un fanatic extrovert în timp ce schizofrenul e un introvert misterios, care
nu e în stare sã afirme o realitate convingãtoare ºi în care lupta nu se
desfãºoarã într-un plan social ci doar într-un cadru intrafamilial.
Schizofrenia afectivã se poate confunda cu mania, în ambele fiind vorba
de crize hipertimice, dar în timp ce în manie se produce o restitutio ad
integrum, în schizofrenia afectivã se instaleazã un defect de personalitate.
De asemenea nu se va confunda mania cu hebefrenia, mania având o euforie