Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

362 Aurel Romila – Psihiatria
Ce este pozitiv? Îl laºi pe bolnav sã vorbeascã cât mai mult, vei vedea cã
se simte bine ºi cã e cvasinormal. Schimbi la un moment dat stilul, punându-l în
condiþii de trac, adicã întrebându-l mai dur, mai incisiv, manifestându-te
tu un moment mai emoþionat ºi el poate vedea o laturã a ta pe care nu o
bãnuia; tu pânã atunci erai calm ºi pasiv, ascultai povestea lui – în asemenea
condiþii de trac el nu mai þine firul vorbei, începe sã se piardã, vorbeºte
alãturi, se opreºte, gândirea lui devine mai vagã. Dacã insiºti puþin s-ar
putea sã pui în valoare fenomene mai profunde, fiindcã dacã vei insista în
acest moment este posibil sã ai semne mai importante. Poþi sã îi spui atunci
un proverb, spre deosebire de omul obiºnuit sau mediocru intelectual, care
ori rãspunde normal ori nu rãspunde, cã nu prea ºtie. Schizofrenul va trânti
un rãspuns simptomatic – e un tip de rãspuns pe care nu l-ai auzit niciodatã
în viaþã ºi pe care pe moment nici nu îl înþelegi ºi reiei cu el proverbul ºi
observi cã el mai dã ºi alte explicaþii fãrã legaturã, deci el e capabil sã
judece, sã gândeascã într-un fel bizar ºi gratuit, nu aºa cum ar trebui sã
gândeascã un om pus la un excitant foarte banal. S-a vorbit de gândirea
amorfã ºi fragmentatã a schizofrenului în care de fapt intrã aceastã tendinþã
la vag, cu o mulþime de greºeli, de la o pronunþare proastã la o proastã
folosire a sensului – un sens prea lãrgit sau prea îngustat al cuvântului.
Pentru chestiuni fine de lingvisticã poþi sã nu fii pregãtit, dacã eºti pregãtit
numai pentru a decela halucinaþii sau delir. Acestea sunt cazurile cele mai
grele, în care nu avem fenomene grosolane ºi totuºi sunteþi forþaþi sã iscãliþi
sub un diagnostic. Mayer-Gross considerã cã atât fenomenele delirului
primar cât ºi ceea ce se cheamã la Bleuler disociaþie, discordanþã, adicã
fenomene negative, nu sunt semne patognomonice pentru schizofrenie.
Dacã nu existã semne de prim rang, diagnosticul se amânã pânã la a 2-a,
a 3-a internare ºi cei care sunt prudenþi aºteaptã chiar 1-2 ani pentru pronunþare.
Nu e un defect profesional al psihiatrului, ci o prudenþã profesionalã tocmai
pentru seriozitatea diagnosticului. Închipuiþi-vã sã fie o rudã de a voastrã ºi
sã fie nevoie sã-l însuraþi cu un caz problemã, sã nu fie schizofrenie, sã fi venit
cu o reacþie la camera de gardã ºi sã i se fi scris schizofrenie. Asemenea
încurcãturi pot sã nenoroceascã definitiv anumite existenþe.
Diagnosticul pozitiv se pune pe psihopatologie, deci pe meseria ºi
conºtiinþa psihiatrului.
Diagnostic diferenþial
Întãreºte de fapt diagnosticul pozitiv, care va fi lãsat ca o concluzie fireascã.
Diagnosticul diferenþial poate fi un prilej de confuzie psihiatricã, de erudiþie
stralucitã, prilej de demonstraþie a valorii practice a omului care o face.
Capitolul acesta este dezarmant mai în toate tratatele, fiindcã dupã ce
descrie o boalã în toatã frumuseþea ei, la diagnosticul diferenþial începe un
joc de fraze cã nu mai ºtii pânã la urmã dacã nu a repetat toatã psihiatria la