Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

356 Aurel Romila – Psihiatria
Forma hebefrenicã e forma clinicã cel mai divers descrisã de toþi autorii
în ultima sutã de ani. Triada care meritã reþinutã, ar fi o manie atipicã, cu
mare incoerenþã, cu fenomene de bufonerie, stupiditate intelectualã. Ar fi
trãsãturi specifice, totuºi hebefrenicul poate avea un debut lung, de câþiva
ani, în care sã aibã alte trãsãturi. Forma hebefrenicã are o bogãþie deliranthalucinatorie
ºi o mare incoerenþã. Caracteristicã e deci o mare bufonerie,
o euforie nãtângã, deplasatã. Debuteazã la tineri, în adolescenþã; deodatã
se pare cã tânãrul îºi lãrgeºte orizontul, o observaþie clasicã este cã se ocupã
de filosofie, nu ceva sistematizat, e o predilecþie pentru filosofia asiaticã,
indianã, yoga, parapsihologie, cumpãrã multe cãrþi, îºi pune cele mai mari
probleme, toþi îi par niºte furnici semiautomate ºi semiconºtiente, în contrast
cu ce este sensul omului, al demnitãþii umane ºi cu tot ce este încercare
de a da acestei lumi „un dram de poezie“. Pentru asta se retrage în camera
sa, scrie mult, zi ºi noapte poezii. Vine bacalaureatul, facultatea, dar el se
ocupã doar de filosofie ºi nu crede cã este cineva mai deºtept ca el ºi mai
citit ca el, care sã poatã sã-i corecteze ce a scris ºi sã spunã dacã are talent
sau nu. Neagã cã este îndrãgostit ºi considerã cã nu va putea gãsi o fatã
care sã corespundã idealului sãu. Dupã ce trec câþiva ani ºi vezi cã dincolo
de imaginea de filosof original ºi genial nu este decât fum, o nonvaloare,
ajunge la psihiatrie ºi îl apucã un râs prostesc ºi o ironizare pe ani de zile
împotriva tuturor. Un fel de ironie continuã, bufonerie, în care debiteazã
incoerent tot felul de idei trãznite. Este o crizã pubertarã atipicã ºi care nu
mai trece ºi evolueazã nefavorabil, deºi la început pãrinþii cred cã evolueazã
favorabil, pentru cã el face saltul cãtre un raport sexual sau cãtre veselie,
golãnie; pãrinþii cred cã asta îl va vindeca de filosofia anterioarã. Hebefrenia
în faza de stare e boala care ilustreazã conceptul de disociere, de incoerenþã.
Forma catatonicã (cu variantele lucidã ºi oneiroidã) e forma împietritã
în gesturi, atitudini (stupor), catalepsie, miºcãri stereotipe, mutism, negativism
verbal ºi alimentar. Forma lucidã poate avea formele stuporoasã ºi
agitatã. Reprezintã apanajul unei vârste mai tinere ºi dã impresia unei
persoane slabe, contrar paranoidului. Catatonicul dã impresia cã reacþia
lui e ca o apãrare depãºitã, adicã un om care nu mai poate suporta ºi rãmâne
într-o poziþie; e omul de care nu ne temem, e singurul bolnav de schizofrenie
de care ne e permanent milã, fiindcã nu mãnâncã, slãbeºte, e un bolnav
foarte mult îngrijit de familie ºi de personal, fiindcã e ºi cel mai uºor de
remis terapeutic. E deci ºi o satisfacþie ºi un succes al nostru, deoarece el
apare nespecialistului ca un mort, dacã nu mãnâncã, dacã zace aºa, pare
pentru omul simplu ca o agonie. Catatonia e mai rarã, mai frecvent vedem
mici tablouri catatonice, pe care le observãm pe alte fonduri, mai ales refuzul
verbal, alimentar, mai rar semnul lui Kraepelin ºi Befehlautomaþii. Deci ne
apar ca niºte tineri foarte blânzi, înfricoºaþi, cât sunt în stupoare. Dar pot
surveni agitaþii ºi agitaþia catatonicã este una din cele mai periculoase,
adicã ca ºi cea din epilepsie e oarbã, plasticã, nu poate fi stopatã, aminteºte