Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
353
observã sunt bunicii, care spun cu mare îngrijorare pãrinþilor cã copilul
aruncã niºte priviri crunte dacã încerci sã-i spui ceva sau ei desigur
minimalizeazã. Pãrinþii desigur iau asta drept obrãznicii ºi trag niºte bãtãi,
nimãnui nu-i trece prin cap de ce urmeazã sã se întâmple.
Cea mai curioasã formã de debut este cel medico-legal, care în modul cel
mai spectacular duce la comiterea unei crime, total nemotivatã, cu fãptuitorul
care nu era beat. Diagnosticul ar fi destul de sigur, dar de cele mai multe ori
lucrurile se complicã, subiectul era cu câþiva, poate a ºi consumat ceva alcool,
înainte sau dupã, dar suspiciunea planeazã. Pot fi omorâþi pãrinþii, tatãl
pentru bãiat, mama pentru fatã, mai rar fraþi, amici, situaþii ce pot intra într-un
cerc psihologic de interpretare psihanaliticã. Tot aici intrã ºi alte acte
antisociale greu de explicat, de tipul unor treceri de frontierã fãrã asigurare
sau plan ºi tot ce numim treceri de frontierã absurde.
Aceste lucruri fiind frecvente la adolescent, vã daþi seama ce dificil e sã
apreciezi aceste cazuri. Aici intrã ºi violurile însoþite de elemente de o gravã
brutalitate sau nepotrivite – de exemplu un tânãr care sare peste o bãtrânã.
Debutul medico-legal a fost interpretat de unii ca o schizofrenie latentã
ºi a fost considerat ca forma cea mai ignoratã de schizofrenie, aºa cã ea a
trebuit ulterior sã fie cãutatã prin închisori, deci prin cercetare pe
delincvenþi. Aceasta a dus la aceea cã azi în toatã lumea civilizatã, crimele
se expertizeazã psihiatric.
Debutul subacut. Este cel paranoid, cu fenomene de depersonalizare.
Elementul cheie e cu privire la ideile de relaþie. Trebuie sã ai forþa de câte
ori se încurcã ceva în capul tãu ºi eºti normal, sã cedezi o parte din ideile
de relaþie normale, adicã foarte multe le observãm ca normali, dar nu le
povestim ca celãlalt sã nu aibã o falsã impresie despre noi. De ce? – fiindcã
nu putem reda niciodatã complet contextul în care se produce ceva de
relaþie; deci nu trebuie sã fim înþeleºi greºit, când contextul este extrem de
verosimil, nu mai e o idee de relaþie; ideile de relaþie absurde au valoare
pentru diagnostic. Între absurd ºi verosimil sunt elemente ca o zonã
amestecatã, adicã viitorul schizofren e un timid ºi izolat ºi lucreazã în
mediul normal, hipomaniacal, de lume posibilã. Când spune – de câte ori
vin gãsesc planºa mânjitã sau întoarsã – începem sã ne întrebãm dacã este
un lucru posibil ºi dacã da, dacã nu s-au mai produs niºte manifestãri, aºa
ca ceilalþi sã ajungã la aceste forme; sunt niºte limite ale glumei ºi atunci
când pe unul poþi sã-l legi ºi de picior la biroul lui, înseamnã cã a depãºit
limita normalã; asta pãþesc ºi neurastenicii; la a doua orã dorm ºi anturajul,
ca sã îi înveþe minte, îi leagã de scaun. Cu schizofrenul se produc lucruri ºi
mai ieºite din comun, se pot produce ºi real niºte lucruri amestecate, dar
tocmai pentru cã el a început sã iasã din comun faþã de ceilalþi.
In debut e foarte greu ca schizofrenul sã recunoascã cã are voci; le descrie
ca reprezentãri foarte vii, fenomene eidetice ºi e înclinat sã le socoatã
personale. E trecerea de la omul normal obosit la fenomenul psihotic.