Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

350 Aurel Romila – Psihiatria
Schizofrenul poate avea momente de dezorientare ca un confuz, cu
amnezie lacunarã, ce corespund sindromului confuzional. Acest lucru se
întâmplã în momentele de agitaþie ºi mai ales când agitaþia nu e reactivã ci
e datã de un fenomen primar, adicã un Wahnstimmung foarte ameninþãtor.
Se observã în agitaþiile catatonice sau paranoide cã, dupã tratarea agitaþiei,
bolnavul se trezeºte ca dupã un delirium tremens, fãrã sã ºtie ce a fãcut.
Tulburãrile inteligenþei
Inteligenþa pe care Kraepelin a socotit-o distrusã, pentru Bleuler este
nu rareori deasupra mediei. Pentru adaptare, pentru viaþã, nu se cere atât
o mare inteligenþã, cât o mare flexibilitate la conjuncturã (sã fii pe fazã).
|sta nu are schizofrenul. El e întotdeauna anacronic, are niºte preocupãri
care-i uimesc pe ai lui („cu asta moare de foame“).
Personalitatea.
Concluzia e de ratare precoce. Noi prin tot ce facem încercãm o ratare
mai redusã sau mai întârziatã. E vorba ca întotdeauna de la nivelul la care
ar trebui sã fie, schizofrenul coboarã vertiginos. E pensionat ºi nu-i pasã.
Interesant e cã ei nu se plâng de soarta lor. Nu-ºi fac probleme de viitor.
Nu au ambiþia unei afirmãri a personalitãþii.
Noþiunea cu care începem ºi sfârºim descrierea schizofrenului reprezintã
pierderea unitãþii. Dacã aceastã pierdere o vedem fragmentar sau cel mai
adesea nu, doar ameninþatã. Sunt indivizi care trãiesc permanent sub
impresia ameninþãrii. Care e conºtiinþa de sine, personalitatea
schizofrenului? El se descrie ca un om care trãieºte într-o lume nepotrivitã
istoric sau o lume prea durã sau noneticã, o lume sãlbãticitã. Pentru el
lumea e preistoricã, o sãlbãticie. Când intrã în contact cu ea, simte un pericol
vital ºi face o stare delirantã.
Aceastã neînþelegere profundã la aceºti indivizi e îndoctrinatã de cãtre
antipsihiatrie, apãrând idei cã lumea ar trebui construitã dupã simþirea
schizofrenului, adicã în lumea oficialã sunt numai niºte oligoizi dinamici,
organizaþi. Schizofrenul nu admite aceste modalitãþi de existenþã. El crede
cã totul se face dupã niºte regulamente stricte, care trebuie respectate. De
ceea el duce o dublã contabilitate. Sã trãiascã un numãr de ani ºi apoi sã se
retragã într-o proprie contabilitate, unde ºterge graniþele pe care le avem,
fiecare dintre noi, cu lumea. El are lumea lui, nu-l intereseazã dacã mãnâncã
sau nu, dacã are ce sã îmbrace, nu se teme de tot ce spunem noi, care pot
avea vreo influenþã doar asupra familiilor lor, asupra lor nu. S-a vorbit din
aceastã cauzã la schizofreni de o linie a vieþii, de un desen particular. Este
o noþiune germanã ºi ne referim la traiectoria longitudinalã, cum spune
H.Ey, un gol în fiºicul existenþial, prin care trece acest fir, care e nucleul
persoanei sau conþinutul lui axiologic, adicã sinele lui. La schizofren se