Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

348 Aurel Romila – Psihiatria
Vocile pot apare ºi în alte boli ºi, dat fiind cã sunt niºte manifestãri
nespecifice care reprezintã doar destructurãri ale conºtiinþei de moment,
valoarea lor a scãzut foarte mult. Valoarea lor creºte ºi e luatã în discuþie
numai dacã însoþeste un fenomen primar; în momentul când
pseudohalucinaþia e dezvoltatã în cadrul unui delir de influenþã este cu
totul altceva.
Dintre toate, cele mai bizare, mai ciudate sunt halucinaþiile corporale.
Am impresia cã atât Bleuler, cât ºi elevii lui, ºi-au construit chiar conceptul
de disociere pe ceea ce spune bolnavul despre corpul lui. Când el spune cã
bucãþi din corpul lui sunt în altã parte, sau jumãtate este de sticlã ºi jumãtate
de lemn, sau înlocuirea unui organ vital cu cine ºtie ce aparat, abia în acel
moment îþi dai seama ce înseamnã fenomenul de depersonalizare; sau când
el spune cã el încape într-o nucã ºi ea stã în degetul ãsta, adicã de un ilogism
absolut tulburãtor. Nu trebuie sã credeþi cã fenomenele de halucinaþie ºi
pseudohalucinaþie þin de un nivel intelectual scãzut al subiectului. Sã
spunem, cu cât e mai intelectual el nu va spune cã nuca intrã în degetul lui
mic; nu, trãirile schizofrenilor au aceastã particularitate, în timp ce trãirile
halucinatorii din celelalte boli organice, reactive, neorganice nu se însoþesc
de aceste descrieri bizare.
Halucinaþiile se leagã de delirul primar de influenþã, de delirul
hipocondriac ºi tema cea mai frecvent observatã este cea sexualã. Fiindcã
am vorbit de delir ºi de halucinaþie, vã spun cã ambele au încercat sã fie
explicate de psihanalizã, printr-un fenomen mai primar, adicã s-a pus
problema cã fiind tema sexului, a morþii, oare nu exprimã aceste lucruri
inconºtiente mai profund? Aceastã primã teorie pe care a introdus-o Jung
la Bleuler se cheamã teoria complexelor, adicã nu cumva o stare afectivã
capãtã la un moment dat o putere mai mare decât trebuie, se exprimã printro
idee, dominã tot psihicul ºi dacã îl dominã îi rupe unitatea. Tema sexualã:
ideea e în cap la toþi, toþi o integraþi ºi v-o rezolvaþi cred armonic, dar dacã
ea rupe personalitatea ºi naºte idei stranii ºi bizare, adicã sexul ar fi condus,
impus sau violat, numai ea ar putea un subiect de comunicare foarte
interesantã, fiindcã nu e întotdeauna numai ameninþare ºi viol ºi poate fi
ºi invers, erotomaniacã, deci un fel de megalomanie rãsturnatã a temei
violului, ei bine, atunci s-a pus problema dacã fenomenul primar nu e un
complex. Mai mult, însoþeste pe oricine la care, la cel mai mic gest de
timiditate, cei din jur spun „desigur, un complexat, l-am vãzut eu, vorbeam
despre... ªi s-a înroºit“. Toate micile dezordini afective, faptul cã nu putem
controla ceva, s-a lãrgit în sensul cã omul e prea complexat, refulat, hai sã-i
derefulãm, asta se extinde în înþelegerea nevrozelor. La schizofreni ideea
complexului a fost împãrtãºitã de Bleuler, dar cu mare abilitate transformatã
de el în autism – imperiul afectiv al imaginarului schizofren ºi nu a lãsat în
complexul nevrotic în care omul ar vrea sã comunice cu ceilalþi ºi tocmai
când vrea ºi el sã comunice, se înroºeºte ºi i se spune cã e un complexat.